Dacă n-ai citit trei sau mai multe cărţi ale unui autor, nu te poţi declara fan. Similar cu muzica, dacă vreţi: nu eşti fan Queen pentru că ai auzit de două ori "I Want to Break Free" şi versiunea Nicole Kidman de la "Show Must Go On". Cu regula asta în minte, mă declar fană entuziastă spre demenţă a lui Kundera.
"Viaţa e în altă parte" este povestea întregii vieţi a lui Jaromil, de la concepţie până la moarte. Născut împotriva voinţei tatălui său, eroul este copleşit de sufocanta şi geloasa dragoste maternă, împotriva căreia încearcă zadarnic să se revolte. Convins, din exagerările celor din jur, că este ales pentru un destin măreţ, cochetează cu pictura pentru a se dedica poeziei, mereu sensibil la părerile cititorilor şi căutând gloria. În paralel, se luptă cu excesiva lui timiditate amoroasă şi îşi schimbă părerile politice şi artistice după cum bate vântul, însufleţit de "revoluţia oamenilor muncii" prin care trece Cehia.
Mi-e greu să-l consider pe Jaromil erou sau anti-erou. Pe de o parte, e narcisist şi egocentrist, neezitând să-şi trădeze cunoştinţele poliţiei politice. Pe de altă parte, e naiv, sincer convins de calităţile sale incontestabile: "Universul interior! Erau cuvinte mari şi Jaromil le asculta cu nespusă bucurie." Un personaj la fel de ambiguu (şi deci credibil) este şi mama lui, care se dedică trup şi suflet când creşterii fiului, când unor aventuri amoroase repede înăbuşite.
Compoziţional, romanul e surprinzător de clasic. Naraţiunea urmăreşte cronologic viaţa protagonistului, cu excepţia a două capitole, naratorul nu intervine în text şi nu pătrunde în gândurile altcuiva. Mai mult, personajele secundare şi episodice nu sunt numite, ci identificate prin relaţia lor cu Jaromil pe tot parcursul textului: mama poetului, pictorul, colegul său de şcoală, prietena sa roşcată.
Şi totuşi, ce e cu cele două capitole "rebele"? Capitolul doi urmăreşte confuzele aventuri onirice ale alter ego-ului personajului principal. În capitolul şase, însă, apar Kundera-teoreticianul-şi-filosoful şi pasiunea sa pentru adresarea directă către cititor: "Aşa cum viaţa dumneavoastră este delimitată de profesiunea şi căsnicia pe care vi le-aţi ales, tot aşa, acest roman e delimitat de perspectiva ce ni se oferă din postul nostru de observaţie, de unde nu se văd decât Jaromil şi mama lui, oiar celelalte personaje nu le zărim decât atunci când ele apa în prezenţa celor doi protgonişti. Am als acest procedeu, aşa cum dumneavoastră v-aţi ales propriul destin, şi alegerea noastră e la fel de iremediabilă ca şi a dumneavoastră." Tot aici, autorul îşi expune intenţia de a prezenta fundalul social al evenimentelor dintr-o perspectivă des ignorată: "Astăzi, vremurile acelea sunt, pentru toată lumea, anii proceselor politice, ai persecuţiilor, anii cărţilor puse la index şi ai asasinatelor judiciare. Dar noi, cei ce ne amintim, suntem datori să aducem mărturia noastră; nu, vremurile acelea n-au fost doar vremurile ororii, au fost şi vremurile lirismului! Poetul şi călăul le domneau, deopotrivă, cot la cot."
Per total, o carte foarte bună. În loc de concluzie, două precizări. Prima, că titlul cărţii este inspirat de o inscripţie de pe zidurile Sorbonei. A doua, că versiunea românească este evident tradusă după ediţia în franceză: idiomului franţuzesc "toujours en robes de nuit" îi corespunde, după părerea traducătorului, fraza "mereu în pijamale".
"Viaţa e în altă parte" este povestea întregii vieţi a lui Jaromil, de la concepţie până la moarte. Născut împotriva voinţei tatălui său, eroul este copleşit de sufocanta şi geloasa dragoste maternă, împotriva căreia încearcă zadarnic să se revolte. Convins, din exagerările celor din jur, că este ales pentru un destin măreţ, cochetează cu pictura pentru a se dedica poeziei, mereu sensibil la părerile cititorilor şi căutând gloria. În paralel, se luptă cu excesiva lui timiditate amoroasă şi îşi schimbă părerile politice şi artistice după cum bate vântul, însufleţit de "revoluţia oamenilor muncii" prin care trece Cehia.
Mi-e greu să-l consider pe Jaromil erou sau anti-erou. Pe de o parte, e narcisist şi egocentrist, neezitând să-şi trădeze cunoştinţele poliţiei politice. Pe de altă parte, e naiv, sincer convins de calităţile sale incontestabile: "Universul interior! Erau cuvinte mari şi Jaromil le asculta cu nespusă bucurie." Un personaj la fel de ambiguu (şi deci credibil) este şi mama lui, care se dedică trup şi suflet când creşterii fiului, când unor aventuri amoroase repede înăbuşite.
Compoziţional, romanul e surprinzător de clasic. Naraţiunea urmăreşte cronologic viaţa protagonistului, cu excepţia a două capitole, naratorul nu intervine în text şi nu pătrunde în gândurile altcuiva. Mai mult, personajele secundare şi episodice nu sunt numite, ci identificate prin relaţia lor cu Jaromil pe tot parcursul textului: mama poetului, pictorul, colegul său de şcoală, prietena sa roşcată.
Şi totuşi, ce e cu cele două capitole "rebele"? Capitolul doi urmăreşte confuzele aventuri onirice ale alter ego-ului personajului principal. În capitolul şase, însă, apar Kundera-teoreticianul-şi-filosoful şi pasiunea sa pentru adresarea directă către cititor: "Aşa cum viaţa dumneavoastră este delimitată de profesiunea şi căsnicia pe care vi le-aţi ales, tot aşa, acest roman e delimitat de perspectiva ce ni se oferă din postul nostru de observaţie, de unde nu se văd decât Jaromil şi mama lui, oiar celelalte personaje nu le zărim decât atunci când ele apa în prezenţa celor doi protgonişti. Am als acest procedeu, aşa cum dumneavoastră v-aţi ales propriul destin, şi alegerea noastră e la fel de iremediabilă ca şi a dumneavoastră." Tot aici, autorul îşi expune intenţia de a prezenta fundalul social al evenimentelor dintr-o perspectivă des ignorată: "Astăzi, vremurile acelea sunt, pentru toată lumea, anii proceselor politice, ai persecuţiilor, anii cărţilor puse la index şi ai asasinatelor judiciare. Dar noi, cei ce ne amintim, suntem datori să aducem mărturia noastră; nu, vremurile acelea n-au fost doar vremurile ororii, au fost şi vremurile lirismului! Poetul şi călăul le domneau, deopotrivă, cot la cot."
Per total, o carte foarte bună. În loc de concluzie, două precizări. Prima, că titlul cărţii este inspirat de o inscripţie de pe zidurile Sorbonei. A doua, că versiunea românească este evident tradusă după ediţia în franceză: idiomului franţuzesc "toujours en robes de nuit" îi corespunde, după părerea traducătorului, fraza "mereu în pijamale".
