miercuri, 21 iulie 2010

D-ale melancoliei

Cutia mea de amintiri e, de fapt şi de drept, o cutie de pantofi promovată şi lipită în mod repetat cu scotch. Şi căzând ea din raft şi înspre delicatele mele picioare azi, mi-am pus în minte să fac ordine prin ea.
S-au dus brăţările de la concerte, chiar şi cea nedeschisă, subtilizată pentru a intra în zona A la Aftershock-ul de anul trecut. În seara aia era s-o cunosc pe Ruxandra, care şi-a fluturat pletele indecent de lungi peste faţa mea. Au rămas biletele şi insignele de lucru de la Aerosmith, Clapton şi Cranberries. S-au dus şi setlist-urile, rămâne doar cel de la 20 de anii lui Cosmin, sărbătoriţi Kumm trebuie. Pentru că e cu autograf.
Biletele de tren, biletele de autobuz şi programele de drum (trenul ăla, ora aia) vor fi reciclate. La fel, biletele de intrare la varii obiective turistice, orarele complicate şi adnotate din anul întâi şi un suport de pahar subtilizat cine ştie de unde. Felicitările nu. Nici scrisorile de dragoste. Chiar dacă nu mai corespund realităţii.
Etichetele se duc şi ele la container. Ce-o fi fost în capul meu, să păstrez etichete complet insipide, de la nici nu mai ştiu ce haine? Bine, nici ambalajele de ciocolată nu mai ştiu ce ar trebui să-mi evoce. Chitanţele, în schimb, sunt de la majoratul meu. Eram cool, se pare, după numărul de Bacardi Breezer-e băute.
Băi câte bilete de tren sunt pe-aici. Şi câte insigne de la evenimente, începând cu naţionala de română dintr-a 8a şi continuând într-o spuzeală de evenimente studenţeşti. Astea se păstrează, chiar dacă nu sunt în pericol să le uit.
La unele am ezitat. La o carte de vizită, de exemplu. Deşi el nu mai lucrează acolo. Şi nu de-asta îmi dăduse cartea de vizită. Sau la cartelele aduse de tata pentru colecţia mea din tinereţe, dinainte să încep şi eu să mă plimb. (Şi când, desigur, aveam colecţie de cartele.) Am regăsit un ursuleţ ascuns de ciudă în ultimul an de liceu şi cred că o să-l repun la locul lui, pe geanta de şcoală.
Şi am eliberat jumătate de raft. Şi mi-am amintit de oameni care mi-au fost dragi. Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus jumătăţi ambigue de poveste-aşa. Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Fuse şi se duse. Ok, mă opresc acum.

vineri, 9 iulie 2010

Anglia - mic alfabet, doi

  • Oxford Street: stradă de magazine. H&M, French Connection, parcă şi American Apparel, bineînţeles Mango şi Zara - din nou, toată gaşca. Şi ca să-mi pierd definitiv baza de cititoare, voi menţiona că n-am intrat în nici un magazin.
  • Pence: subdiviziunea lirei. A trecut recent printr-o remodelare de-a dreptul simpatică, astfel că reversul monedelor (de 1, 2, 5, 10, 20 şi 50) formează stema Marii Britanii. Enervant e, în schimb, faptul că mărimea nu corespunde valorii; cea mai mare monedă este de 2, urmată de 10, iar 20 şi 50 au aceeaşi dimensiune.
  • Que Pasa: restaurant aproximativ mexican din Southampton. Nu e rău, nu e nici foarte scump, dar nu e memorabil. Punctul lui forte e vinul la gheaţă.
  • Reclame: bineînţeles. Unele banale, unele un pic mai înţepătoare. Câteva, aici.
  • Southampton: orăşel-universitar-şi-port din sudul extrem. Atmosferă de suburbie, liniştită şi uniformă. Un mall mai mare decât Băneasa şi varii monumente pentru eroi cunoscuţi şi necunoscuţi. Din Soton au plecat, la câteva secole distanţă, vasele Mayflower şi Titanic. Unul a fondat America modernă, altul a dat în gheţar. Istoricii încă decid care dezastru a fost mai mare.
  • Trafalgar Square: celebra piaţă din Londra, în faţa Galeriei Naţionale, marcată de coloana cu Nelson în vârf. Spre nefericirea prietenului transformat în ghid, nu m-a impresionat absolut deloc. Sau poate că abia pândeam zăcutul pe iarbă în St. James Park.
  • Underground: metroul londonez, care l-ar face pe al nostru să-şi ia jucăriile şi să plângă într-un colţ. A început să fie construit acum 150 de ani şi are peste 250 de staţii. Cu atâta istorie, nici nu e de mirare că a născut legende - câteva sunt confirmate într-o campanie de promovare, Tube or False. De departe cel mai eficient mod de a te deplasa prin oraş, în afară de plimbarea agale.
  • Votka Revolutions: club în Southampton. Trăsătura sa caracteristică este, sper, evidentă.
  • Winchester: orăşel liniştit şi turistic ceva mai sus şi la dreapta de Southampton. Fost castru roman, fostă reşedinţă de judeţ (sau, în fine, ceva similar şi britanic). Are o catedrală, un muzeu prietenos, un râu şi o zonă pietonală. În 6 ore îl termini, dar merită ziua petrecută acolo.
  • Xenofobie: dacă e, n-am văzut-o. Dreptu-i că nici n-am stat mult printre englezi, ci mai mult prin grupul de internaţionali. Dar chiar n-am experimentat nici una dintre poveştile de groază ale prietenilor, care se simţeau puşi la colţ de vânzătoarele de la supermarket pentru accentul imperfect.
  • Y... habar n-am.
  • Zen: restaurant foarte scump. Şi stare care te cuprinde când zaci pe iarbă într-un parc, la umbra unui palat, mâncând îngheţată (proastă) de la dozator.
Cam atât.

joi, 8 iulie 2010

Anglia - mic alfabet

Da, am fost o săptămână în Anglia. Ceea ce îmi dă dreptul să-mi dau cu părerea arbitrar, superficial şi subiectiv.
  • Amabilitate: da, chiar sunt amabili. Îţi prind privirea de turist rătăcit şi se oferă să te ghideze. Aşteaptă să descoperi care monedă valorează cât, pentru că te-ai încăpăţânat să dai exact. Şi da, ţi se adresează cu "darling" şi "love". Ceea ce, în context, nu e deranjant.
  • Brighton: orăşel la mare, cu plajă de pietre, ponton cu maşinării de parc de distracţii şi pavilion indian. Care se închide la 5, după cum am aflat la 5 şi un sfert. Colorat, vesel, nu groaznic de scump. Bate vântul. Rău.
  • CCTV: adică closed-circuit television. Camere de luat vederi. Sunt peste tot. Fiecare zonă publică e supravegheată din două, trei direcţii. Dacă te-ai scobit în nas în Londra, există undeva o înregistrare a evenimentului.
  • Double-decker: autobuz cu etaj. Apariţie cotidiană, nu doar în centrul turistic al Londrei. E un sentiment aparte să vezi de la etaj cum mergi pe partea greşită a drumului.
  • England: subiectul expunerii de faţă. Parte din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Eliminată în optimile cupei mondiale de Germania. Care şi-a luat-o de la spanioli. Dar să nu deviem.
  • Fish & chips: mâncarea pe care o învăţam la engleză în generală ca fiind tradiţională. Cartofii sunt mediocrii, peştele e lipsit de orice fel de gust. Reîncălziţi şi umpluţi de caşcaval românesc, sunt un brunch minunat.
  • Gandalf: vezi Hobbit, the.
  • Hobbit, the: pub în Southampton, cu băuturi inspirate de saga tolkieniană. Am băut un Gollum destul de bun, dar Gandalf-ul era într-adevăr de excepţie.
  • India: fosta colonie se plimbă liniştită pe străzile regatului. Mâncarea orientală în general şi cea indiană în special sunt preferate de englezi. (Bine, la ce mâncare au ei, nici nu-i de mirare.) Şi da, indienii au accentul ăla din filme. Dar e inteligibil.
  • James: nume de regi. Preferatul meu e James 2.1 - James al doilea al Scoţiei, urcat pe tronul Angliei ca James întâi. Apropo, cum se traduce James?
  • Kitsch: se găseşte şi la ei, mai ales în zonele turistice. De la catarame sclipicioase cu Gucci la costume scoţiene pentru câini, fără să mai vorbim de magneţi de frigider, steguleţe şi poze-suvenir. Pe plajă, cel puţin, oferta e la fel de variată ca la Mamaia.
  • Londra: mare, haotică şi totuşi ordonată, imposibil de "făcut" în două zile, cum am încercat noi, îngrozitor de scumpă. Metroul e de bază pentru deplasare. Centrul e turistic, iar cartierele sunt liniştite, scunde şi cumva prietenoase. Singurul lucru la care nu se pricep e kebab-ul.
  • Madame Tussaud's: vrea aproape 30 de lire pentru intrare şi se stă la coadă cu orele. Deci nu ştiu cum e. Ceea ce probabil e mai bine, pentru că mă sperie un pic figurile astea hyper-realiste. Mă tot aştept să-mi pună o mână pe umăr când pozez, cum aud că a făcut Maradona. Dar, din nou, deviem.
  • National Portrait Gallery: ditai monstrul de muzeu care, desigur, e doar o parte din Galeria Naţională. Conţine, evident, portrete, dar şi câteva peisaje şi naturi moarte. Monet, Degas, Van Gogh, un Picasso într-un colţ - toată gaşca. Iar intrarea e liberă.
Restul, în episodul viitor.