Aş zice că mi-am abandonat de mult visele de celebritate internaţională via carieră muzicală de un imens succes. Doar că nu cred că le-am avut vreodată. În schimb m-a prins bine de tot microbul mersului la concerte; acum sunt dispusă să mănânc iaurt cu covrigi ca să-mi cumpăr bilete. (Ceea ce e dificil într-o ţară unde nu se găsesc covrigi. Dar să nu deviem.) Pe final de 2012 am avut o lună muzicală de vis, cu 4 concerte în 3 ţări, care m-au lăsat cu câteva întrebări.
Cum să cânţi la trompetă într-o trupă rock?
18 noiembrie: Mark Lanegan & Creature With The Atom Brain, Cirque Royal, Bruxelles
De Lanegan şi de muzica lui întunecată sunt aproape obsedată de la sfârşitul liceului. După ce am plecat la Viena mai mult ca să-l ascult cântând cu Soulsavers şi mi-am sărbătorit mutarea la Bruxelles cu suspinat după el şi Isobel Campbell, am aflat că e singur în turneu şi m-am gândit că merită un bilet de tren. (Şi de concert.)
Despre Mark şi trupa lui de belgieni tineri şi zbuciumaţi, numai de bine, desigur. Când au terminat cu Hangin' Tree era să sar de pe scaun. Dar surpriza plăcută a serii au fost Creature With The Atom Brain, de care auzisem vag. Băieţii ăştia alternativi m-au ţinut în priză toată ora în care s-au manifestat. Cel mai fain a fost că se tot înmulţeau pe scenă, ajungând la sfârşit să fie 8-9 oameni pe scenă, inclusiv 3 băieţi cu instrumente de suflat. (Instrumentişti de suflat? Instrumente-de-suflatişti?) De unde descoperim că trompeta e un instrument valid şi pentru altceva decât fundalul unei simfonii.
Cum să faci doamnele de 50 de ani să dea din buric?
24 noiembrie: Shantel, Limburg Popzaal, Heerlen
Bineînţeles că pentru mine Shantel, căruia îi atribuiam mai multă cetăţenie română decât are de fapt, era doar băiatul ăla care cântă cu Mărgineanu despre gagică-sa regină a Transilvaniei. S-a întâmplat să văd anunţul pentru concert cu nişte prieteni din Nemţia, care s-au arătat mai entuziaşti decât mine, şi ne-am gândit că tot n-avem ce face sâmbătă seara. Aşa că am mers.
Bine am făcut. Două ore şi ceva n-am stat potolită, zbuciumându-mă din toate încheieturile pe gypsy-electro-ul miştocar care răsuna în teatrul din Heerlen. (La alt etaj se dansa Lacul Lebedelor. Na-ţi multiculturalitate!) Şi nu eram singura. Publicul, de la puştii de 15 ani, îmbrăcaţi în aproape-aceeaşi cămaşă în carouri până la cuplurile respectabile aproape de pensie, se zbuciuma cu acelaşi entuziasm. Iar duduia din faţa mea, într-o rochie de dantelă şi supraelastic şi tocuri de pe care eu mi-aş rupe gâtul, a petrecut la un moment dat 10 minute pe ceas învârtindu-se pe loc. E şi asta o treabă.
Cum să ai energie cât tot publicul?
1 decembrie: Florence + the Machine & Spector, Treptow Arena, Berlin
Măcar că ştiam de concert din vară, de când am conspirat să ne trimitem un prieten în căutarea muzicii bune, nu m-am învrednicit să-mi iau şi eu bilet. Aşa că iată-mă de Sfântă Zi Naţională, cu o oră înainte să se deschidă uşile, fâţâindu-mă de la un capăt la celălalt al cozii şi încercând să ochesc vreun nene cu bilete de ocazie. Am găsit o tanti, am negociat într-o germană mai minimală ca house-ul minimal şi n-am dat decât de două ori mai mult decât preţul oficial. Deh, prostia se plăteşte.
Spector au fost simpatici, dar nu extraordinari şi nici prea energici. În schimb, d-ra Florenţa m-a lăsat în mod repetat cu gura căscată. Încă nu mi-e clar cum poate cineva să petreacă ore întregi cântând şi alergând pe ditai scena, povestind cum s-au născut unele melodii şi cerându-ne să cântăm şi să sărim. Eu, una, n-am ţinut pasul nici cu a 10a parte din cât s-a agitat dumneaei. Am ieşit în gerul german râzând de bucurie - varianta extremă a previzibilului zâmbit tâmp post-concert.
Cum sună un cor de op'şpe mii de fani?
18 decembrie: Muse, Sportspaleis, Antwerp
Încă un concert care era sold out înainte să mă dezmeticesc din orice gând comercial, Muse venea şi cu bonusul de a fi în seara dinaintea celui mai nasol examen din sesiunea de Crăciun. Când s-a eliberat un bilet via prietenii prietenilor, m-am autoconvins că e un semn şi m-am urcat în tren cu notiţele pentru Return on Marketing după mine. (N-am recapitulat nimic, desigur, pentru că m-am prins în ultima carte a lui Ariely - dar asta-i altă poveste.)
Palatul Sporturilor din Antwerp are o capacitate de 18 mii şi ceva de oameni şi era plin ochi. Au început cu ceva de pe albumul nou, parcă Unsustainable, şi eu m-am surprins dând din cap ca un căţeluş de pus pe bord, în ciuda oarecarei mele aversiuni pentru dubstepăreală. Au continuat tot într-un suflet, cu ruperi de ritm şi treceri de la imnuri de bătălie la dulcegării cu Matt la pian. Care Matt, de altfel, alerga surprinzător de mult pentru cineva cu piciorul abia scos din ghips. Iar când s-au întors la bis cu Starlight, toţi cei 18 mii din sală am scos brichetele şi am început să cântăm. A fost magic, pe cuvânt!
*Poza e de pe SongKick.
Rămân doar două întrebări acum. Unde mergem data viitoare? Şi unde găsesc şi eu nişte covrigi?
