De data asta am o scuză pentru absenţa îndelungată. De pe 2 până pe 24 august am fost acasă fix 18 ore, cât să spăl o pereche de blugi, să împachetez alte tricouri şi să moţăi în trecere în propriul pat. Asta pentru că Advice-ul e mişto şi pleacă la proiecte europene de tineret.
Primul a fost în Kaunas, al doilea oraş ca mărime din Lituania, casă celei mai lungi alei pietonale din Europa de Est (Laisves aleja, adică Strada Libertăţii, lungă de aproape 2 kilometri). Ajunşi acolo, am aflat că e casă şi unor tipi foarte simpatici, care seara agrează cantităţile excesive de alcool şi compania intimă a domnişoarelor neînsoţite. Aşa că serile am cam stat acasă, în căminul universităţii locale, la bere slabă şi poveşti. Iar ziua am stat prin restaurante tradiţionale, filmând şi făcând poze în costume medievale. Asta, desigur, când nu băteam străzile cu ochii după clădiri frumoase, când nu fugeam o zi în Vilnius, când nu făceam glume cu cartofi şi când nu ne cocoţam pe pervazul de la etajul 5 pentru a prinde wireless. Mi-au fost de-a dreptul dragi grecii, cu portughezii se putea râde, lituanienii erau copii frumoşi, cu letonii ne-am bălăcit într-o politeţe rece. Iar pe final am văzut Riga, de care m-am îndrăgostit inexplicabil.
Aterizat pe Otopeni, recuperat bagaj, ajuns acasă, răspuns la mail-uri până la 3 dimineaţa, culcat, trezit, privit filmul ăsta frumos la televizor, închis valiza, hai la gară.
Pentru că în Austria am mers cu trenul, dintr-o combinaţie între încurcături organizatorice şi spirit de aventură. Cuşetele sunt decente, băile la fel, în caz că plănuiţi să vă plimbaţi pe-afară din ţară pe drumuri de fier. Am ajuns după vreo 20 de ore în Viena, cu scandalul de la graniţa România-Ungaria inclus în programul artistic. Ne-am dus repede în Linz, unde se află un muzeu de gadget-uri şi tehnologii, apoi am ajuns în Riedau, sătuc frumos şi paşnic din Austria de Sus. Am început să ne cunoaştem, am vorbit o salată de engleză simplificată cu neamţă de baltă şi spaniolă de telenovele, am văzut mori de vânt şi clădiri medievale, ne-am plimbat cu tractorul şi am tras puternic în piept mirosul de... Milka, să spunem, am învăţat ce înseamnă culorile caselor şi ne-am despărţit cu îmbrăţişări de austrieci şi de spanioli. De letoni, din nou, cu mai puţine îmbrăţisări. Şi ca să nu stricăm tradiţia capitalelor, am stat o noapte şi în Viena, după ce am trecut, nedormiţi şi nelămuriţi prin Passau.
Şi am ajuns acasă. Concluzii ar fi multe. Să selectăm ce contează. Unu, schimburile de tineri sunt o combinaţie de călătorit cu făcut prieteni cu încercat lucruri noi cu simţit bine şi frumos. Deci, dacă vârsta şi cheful vă permit, agăţaţi-vă de o organizaţie cu activitate internaţională. (Poate chiar de Advice, mai ştii?) Doi, oamenii sunt la fel peste tot. Cu bune şi rele. Iar a sta o săptămână cu cineva, douăş'patru şapte, crează un altfel de legătură decât ocazionalele ieşiri la cafea. Trei, treaba aia cu dorul ce casă cam funcţionează. Ceea ce e îngrijorător pentru următorul semestru. Dar despre asta, în episodul viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu