Carte: D. Smith, "Noapte de vară"

Aseară încercam fără spor să-mi fac nişte teme. Şi m-am dus cu gândul la ce uşoare erau temele din generală. Şi la generală în general. Şi la primară, şi la cărţile pe care le citisem deja de vreo două ori înainte să am o vârstă cu două cifre. Una dintre ele este "Noapte de vară". Am recitit-o zâmbind.

Cartea asta, deşi nu are un dalmaţian pe copertă şi nu se cheamă "102 dalmaţieni", este continuarea cărţii "101 dalmaţieni". (Care carte, dacă e să intrăm în detalii, nu e ca filmul.) De-asta începe cu o mică recapitulare a contextului din prima carte, după care intră în acţiune. Pongo se trezeşte într-o dimineaţă şi observă că nici o creatură în afară de câini nu este trează. Mai mult, câinii nu simt foame sau sete, pot comunica telepatic pe distanţe mari şi plutesc prin aer. Pentru a elucida misterul acestei zile, o parte dintre dalmaţieni pleacă la Londra, unde locuieşte Cadpig, una din fiicele lui Pongo şi Missis, actuala căţeluşă a primului ministru. Explicaţia, se arată, este că steaua Sirius, îngrijorată de halul în care oamenii tratează lumea, propune să-i ia pe câini în constelaţia sa. Dacă acceptă sau nu, aflăm în deznodământ.
Nu e o carte complicată. Un singur fir epic, personaje puţine şi bine individualizate, nimic greu de înţeles, provocator sau scandalos. Normal, aş zice. Doar e o carte pentru copii. De ce-am citit-o? Pentru că aveam o oră liberă, o cană cu ceai şi un pic de dor de vremurile simple şi fericirile mici. Nu zic s-o căutaţi pe-asta. Dar zic să căutaţi una care v-a plăcut şi să faceţi o pauză de la seriozitate şi adult-itate. S-ar putea să prindă bine.