Poate se întreba cineva, citind restul aproape-recenziilor ăstora, dacă există şi cărţi care să nu-mi placă. Răspunsul, după cum se va vedea, este afirmativ.
Apăruta cu Cotidianul, cărticica asta promite, pe ultima copertă, "o naraţiune alertă", cu "întorsături de thriller". Nici nu se pune problema. Din vreo 230 de pagini, 30 vorbesc despre înmormântări, alte 30 despre vitrine, vreo 100 pe puţin despre creşterea porcilor. Care aspecte vitale nu sunt neinteresante în sine. Doar că nu mă interesează pe mine.
Dar să povestim. Acţiunea din "Plopii din Berlin" nu se întâmplă în Berlin, ci în ţările nordice. Unde Margido, antreprenor de pompe funebre, Tor, fermier şi Erlend, decorator de vitrine află de atacul cardiac (sau aşa ceva) al mamei lor comune, ocazie de a se reuni familia. Tor are o fiică pe care n-a mai văzut-o de ani de zile, care apare şi ea la capul patului bunicii. Erlend e homosexual şi vine cu iubitul, după o absenţă de două decenii. În principiu, datele problemei sunt destul de interesante. Au potenţial. Pe care, din păcate, dna Ragde îl ratează magistral.
Naraţiunea e grea, încărcată de detalii exterioare şi săracă în sentimente, rece şi nordică. Singura concesie pe care sunt dispusă să o fac în critica acerbă a volumului este că într-adevăr transmite cu fidelitate golul dintre oameni specific scandinavilor. Atâta doar, că mie nu-mi place golul dintre oameni.
Apăruta cu Cotidianul, cărticica asta promite, pe ultima copertă, "o naraţiune alertă", cu "întorsături de thriller". Nici nu se pune problema. Din vreo 230 de pagini, 30 vorbesc despre înmormântări, alte 30 despre vitrine, vreo 100 pe puţin despre creşterea porcilor. Care aspecte vitale nu sunt neinteresante în sine. Doar că nu mă interesează pe mine.
Dar să povestim. Acţiunea din "Plopii din Berlin" nu se întâmplă în Berlin, ci în ţările nordice. Unde Margido, antreprenor de pompe funebre, Tor, fermier şi Erlend, decorator de vitrine află de atacul cardiac (sau aşa ceva) al mamei lor comune, ocazie de a se reuni familia. Tor are o fiică pe care n-a mai văzut-o de ani de zile, care apare şi ea la capul patului bunicii. Erlend e homosexual şi vine cu iubitul, după o absenţă de două decenii. În principiu, datele problemei sunt destul de interesante. Au potenţial. Pe care, din păcate, dna Ragde îl ratează magistral.
Naraţiunea e grea, încărcată de detalii exterioare şi săracă în sentimente, rece şi nordică. Singura concesie pe care sunt dispusă să o fac în critica acerbă a volumului este că într-adevăr transmite cu fidelitate golul dintre oameni specific scandinavilor. Atâta doar, că mie nu-mi place golul dintre oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu