Uimitori

Încep într-o notă personală. De o săptămână sunt mândră membră Advice Students, cum voiam de câteva luni. În departamentul de Relaţii Internaţionale, mai precis, unde o să-mi pun la bătaie româna pitorească, engleza impecabilă şi franceza mizerabilă pentru discuţii, colaborări şi schimburi cu alte organizaţii, fie ele din ţară sau de-aiurea.
Şi preşedinta Advice, care scrie aici, a zis cândva, în tenebrele perioadei de probă, că dacă stai pe lângă oameni mişto, devii şi tu mişto. Am ridicat dintr-o sprânceană, la început. Ce, uimitor-icimea e contagioasă? Dar am început să sper că este. Aşa că vorbesc despre trei oameni uimitori, pe care mă bucur tare să-i fi întâlnit.
Despre Ioana, cel mai des se spune "nu ştiu cum reuşeşte". Cum reuşeşte, adică, să facă două facultăţi şi să fie integralistă. Să aibă cel puţin câte un deget, dacă nu chiar toată mâna şi juma' de picior în fiecare proiect Advice. (Şi sunt multe.) Să fie o prietenă apropiată, iubitoare, sinceră şi necritică, să muncească dacă e de muncit, să petreacă dacă e de petrecut. Să păstreze contactul cu toată lumea, să facă ordine şi de mâncare. Să fie, pe scurt, stăpână pe situaţie şi responsabilă fără să devină adult naşpa.
Pe Dan (fără link) l-am cunoscut în Deltă şi m-a uimit prin calm. Aş folosi gluma aia cu poza din dicţionar la definiţia cuvântului, dar e veche. Dan-ul acesta calm, înalt şi cu doar un an mai mare e plecat acum cu un Erasmus în Franţa. După ce vara a lucrat o lună la Banca Naţională. După ce într-o vacanţă anterioară a urcat pe Mont Blanc. Nu mă înţelegeţi greşit, ştiam că există oameni care le fac pe toate astea. Doar nu ştiam că sunt... oameni. Cu nasu' între ochi, pasiune pentru Noica şi preferinţă pentru Timişoreana la halbă. Şi calmi.
Iar profu' de retorică este de departe cel mai deştept om pe care l-am cunoscut vreodată. Nu pentru că pare să fi citit tot ce s-a scris vreodată în comunicare şi domeniile conexe. Nici pentru că predă vreo 4 materii şi ţine pasul cu muntele de teme pe care le cere. Ci pentru că şi-ar permite lejer să fie naşpa, sever, cocoţat pe o platformă a ştiinţei absolute. Şi nu e. Ci chiar vorbeşte cu noi, chiar ne provoacă minţile adormite şi chiar îi pasă dacă pricepem. Ba, ocazional, mai şi discută despre declaraţia de dragoste perfectă şi pune în joc bilete la bal pentru exerciţii rezolvate. Mie seminarul de luni îmi înseninează toată săptămâna.
Concluzie. Când o să fiu mare, vreau să le fac pe toate ca Ioana, cu calmul şi convingerea lui Dan şi deşteptăciunea şi deschiderea profului de retorică. Simplu, nu?