La anu'

Nu ştiu când s-a dus anul ăsta.

La început de ianuarie îngheţam în Băneasa, aşteptând zborul spre Bruxelles. Când am ajuns în camera de cămin, era atât de frig că n-am putut decât să deschid caloriferele şi să mă cuibăresc sub două pături. Prima zi am învăţat cu mânuşi; subliniatul era dificil.

În februarie îngheţam în Paris. O fi el oraşul luminilor, dar al căldurilor nu prea e. Am făcut picnic în Luvru, am chicotit ireverenţios în Notre Dame şi ne-am bucurat de Centre Pompidou. Ultimele zile în Bruxelles am strâns bagaje, am aşteptat rezultatele examenelor şi am încercat să nu pic în melancolie. Nu prea mi-a reuşit.

Am ajuns acasă de Valentine's Day şi au urmat două-trei luni fără mari evenimente. Ba nu, mint. Am fugit înapoi în Belgia pentru câteva zile însorite, care mai mult mi-au frânt sufletul, şi i-am văzut pe God Is an Astronaut.

Din vară, lucrurile au început să se precipite. În iunie mi-am dat ultimele examene la ASE şi am început să îngraş porcul în ajunul licenţei. La festivitatea de absolvire mi-a căzut drăcia aia de pe cap fix în frunte.

În primele zile din iulie m-am distrat de minune la B'Estfest. Într-o zi s-a lăsat cu arsuri şi bronz de tractorist, într-a doua cu pulover de lână şi bocanci. Dar a fost fain. Mai ales Mika, la care am rămas cu gura căscată cât de bun showman este.

Pe 11 iulie am dat licenţa, în să-le-zicem-aplauzele comisiei. M-am bucurat o ţâră, am sărbătorit cu un telefon nou şi am fugit în Vamă. Plănuiam să stau ceva vreme, să-mi pun gândurile în ordine. N-a fost să fie.

Pentru că pe 18 iulie am început să lucrez la Novel Ventures, un incubator de afaceri început pe genunchi de Bogdan Georgescu şi Tudor Chindea. Eram 14 cu toţii, majoritatea lipsiţi de orice fel de experienţă sau de aşteptări. Ne-am apucat să facem cercetare pentru câteva idei de afaceri şi să învăţăm din zbor cu ce se mănâncă viaţa reală şi treaba asta cu venitul la muncă. Mi-a plăcut, mi-a deschis capul şi n-am rezistat decât o lună, pentru că din septembrie... Dar să nu anticipăm.

Şi luna asta a fost întreruptă, la începutul lui august, de cea mai deschizătoare-de-ochi săptămână din viaţa mea. Am plecat în CROS Camp cu cinismul la mine, aşteptându-mă să fie încă un training motivaţional. În schimb, a fost un haos de emoţii şi încercări, de oameni cu adevărat extraordinari şi de momente cât se poate de dulci, fără să fie siropoase. Am ascultat poveşti şi mi le-am spus pe-ale mele, am alergat noaptea prin pădure, am învăţat să nu-mi sparg dinţii cu poi-urile şi am văzut răsăritul peste munţi. M-am întors cu ochii sclipind.

Din septembrie am început să lucrez la Kraft Foods. Titlul e de "Cross-Functional Trainee", care înseamnă, în mare, că sunt plătită să trec prin toate departamentele şi să învăţ cu ce se mănâncă. Ce-i cu adevărat fain e că nu mi se aruncă sarcini la întâmplare, cum aud că se întâmplă prin internship-uri. Nu. Fiecare departament vine cu o foaie de obiective, cu oameni dispuşi să te ajute şi cu responsabilităţi, întâi mai mici, apoi mai consistente. Deci e frumos.

În octombrie am început anul 3 la SNSPA. După prima săptămână am început să-mi număr viitoarele restanţe, pentru că, ei bine, prezenţa e condiţie de intrare în examen. Asta să-mi fie mie ultima problemă.

Luna trecută am fugit la Praga, pe care mi-o doream de jumătate de viaţă. Am fugit prin cât mai multe obiective turistice şi ne-am încrezut în harta asta pentru a găsi mâncare ieftină şi interesantă. Şi tot în noiembrie am intrat în programul de Autonomie în Învăţare şi am început să-mi pun întrebări. Şi obiective, dar momentan întrebările sunt baza.

Luna asta i-am văzut din nou pe Rome şi am intrat în departamentul de marketing, unde mă simt în fiecare dimineaţă ca un copil pe 25 decembrie. Ieri am făcut primul meu chec, care a ieşit prea ciocolăţos, iar azi am văzut pentru prima dată "A Nightmare before Christmas".

Ce-am învăţat? Că munca nu foloseşte la nimic fără un dram de baftă, iar bafta e degeaba dacă n-o prinzi şi nu munceşti pe ea. Că fericirea e, în continuare, în lucrurile mici şi în spaţiile dintre oameni. Că un şut în fund e un pas înainte. Am crescut, am început să fac pe adultul, să fac lucrurile de drag şi să-mi asum deciziile.

La anu'? Plănuiesc să trag de fiecare atom de informaţie din companie, să-mi iau înc-o licenţă, să mă lămuresc ce master şi pe unde mă cheamă, să citesc măcar la fel şi să scriu mult mai mult, să-mi iau carnetul şi să învăţ să merg pe bicicletă, să văd Barcelona şi, preferabil, multe alte oraşe frumoase, să urlu la concerte, să mă bucur de prietenii dragi şi de cunoştinţele întâmplătoare.

Pe scurt, să-mi fie bine, ceea ce vă doresc şi vouă. La anu' şi la mulţi ani.