luni, 29 septembrie 2008

Carte: P. Bruckner, "Copilul divin"

Eu pe Bruckner n-am apucat niciodată să-l citesc metodic. Celebrele "Iubirea faţă de aproapele" sau "Hoţii de frumuseţe" îmi sunt necunoscute. Am cules, deci, "Copilul divin" de la bibliotecă fără să ştiu la ce să mă aştept.
Madeleine Barthelemy, stăpânită de frica de moarte de la 8 ani, se căsătoreşte cu un contabil a cărui întreagă viaţă se exprimă în cifre şi calcule. Nemulţumită ca soţie şi proaspăt însărcinată, decide să-şi educe gemenii in utero, pentru a-i elibera de teroarea existenţială specific umană. Reuşeşte; Louis şi Céline vorbesc la trei luni de la concepţie, învaţă cu acelaşi entuziasm ştiinţe şi arte şi se pun la curent, cu o lună înainte de naştere, cu realitatea curentă. Suferinţa umană îi pune, însă, îndelung pe gânduri, iar în marele moment, doar Céline se naşte, Louis preferând siguranţa locuinţei curente.
Halucinantă deja până acum, povestea se complică: "sugarul pedant" dă examene la Sorbona, umileşte filosofii zilei cu sistemul lui de gândire, porneşte mode absurde şi un cult religios închinat lui, se îndrăgosteşte şi se umileşte în faţa iubitei lui, se revoltă împotriva Madeleinei şi se împacă cu ea, totul din confortul pântecelui matern. Finalul vi-l las cadou, deja am povestit mai toată cartea.
Ce e grozav la "Copilul divin" e felul în care fantasticul e grozav de credibil. Premisa unor embrioni geniali e, de fapt, singurul pretext supra-realist, restul faptelor ce decurg din ea fiind mai curând poveşti despre oameni, despre aroganţele şi ambiţiile lor, despre spiritul lor de turmă, despre sadismul şi dezinteresul lor. Descrierile sunt uneori aglomerate, dar mereu foarte convingătoare; evenimentele se succed rapid, dar mereu coerent, conducând spre un punct culminant şi un deznodământ satisfăcător din punct de vedere literar.
Vă las cu un citat descriind întâlnirea celor doi fraţi:
"Erau teribil de precoce, iar ochii li se deschiseseră aproape de la început. În pofida obscurităţii, se văzuseră şi se salutaseră adânc, aşa cum se cuvine între persoane de acelaşi neam. Louis constatase că burta surorii lase nu se termina exact în acelaşi fel ca a lui. Céline observase între picioarele fratelui său ceva mic, care ei îi lipsea. Avuseseră delicateţea să nu-şi vorbească despre asta; nu te opreşti la asemenea detalii. Se prezentaseră, ştiindu-şi numele de la mama lor, şi, după câteva banalităţi despre timp şi temperatura ambiantă, deciseră să rupă despărţitura ce-i separa şi să locuiască împreună."

/pauză.

Gata, destulă tăcere. M-am săturat să abandonez lucrurile la mijloc. Nu s-au terminat oamenii, nu s-au terminat cărţile. Nu vreau să scriu despre ce scriu mai toţi. Mă lasă rece ultimul clip de pe YouTube.
N-o să mă chinui să scriu la x interval de timp. Ocazional, probabil că o să mă lansez în divagaţii, paranteze, bateri de câmpi. Bine aţi venit (oh da, vorbesc cu publicul) în ciorna mea de amintiri.