sâmbătă, 28 iunie 2008

Oameni: Adulţi?

Nu mai ies cu ai mei şi prietenii lor. Sunt oameni deştepţi, cu facultăţi făcute, casă, servici, copil (vorba vine - copil mai mare ca mine). Şi îşi urăsc viaţa.
Pentru unii adulţi, observ, viaţa e un lung şir de compromisuri, decizii asumate pe jumătate, dezamăgiri, frustrări... Poate chiar au dreptate, până la urmă. Până şi eu văd lucruri care mă sochează sau deprimă, iar existenţa mea e, până una-alta, protejată de "viaţa adevărată". Şi mie îmi sare ţandăra când tata zace la televizor şi mama trebuie să se agite în jurul lui. Sau când toţi copilaşii de bani gata scapă de orice responsabilitate cu un plic bine plasat. Nu e o lume perfectă.
Dar parcă oamenii ăştia văd doar partea goală a paharului. Ferească Dumnezeu să mă întorc zâmbitoare de la o întâlnire, mama are monologul despre "ajungi sluga unui nenorocit" la îndemână. Universitatea pe care vreau s-o urmez "e şcoală de proşti şi de milogi", după tata. Etc.

Mă întreb de ce au crescut. Maturizare, ai? Parcă adulţii erau persoanele alea care te ghidau, nu cei care, voit sau nu, îţi pisălogeau aripile şi visele.
Dar, slavă divinităţii acceptate în comunitatea voastră, nu-s toţi aşa. Oameni la 40-50 de ani îşi schimbă cariera, se îndrăgostesc, devin fericiţi. Pe ei îi admir. Ca ei vreau să cresc. Vreau să mai zâmbesc la fi-mea şi când scrie cu ruj pe oglindă. Să zâmbesc la soţul meu chiar dacă şi-a lăsat şosetele murdare în sufragerie când avem prieteni la cină. Să am prieteni. Să fiu la fel de visătoare (naivă, proastă) ca acum. Să fiu un altfel de adult decât părinţii mei.

vineri, 27 iunie 2008

Oameni: Incoerenţe

Îl cunosc... mă rog, îl ştiu de multă vreme. De mai multă decât pe vreunul din prietenii mei apropiaţi. Nu că ar însemna ceva. Ştiu că există. Şi am văzut, odată cu, probabil, tot liceul, cum şi-a creat imaginea aranjată, sigură pe sine, ieftin miştocară, de "popular".
Azi am dat bacul la română şi l-am văzut rozându-şi unghiile trei ore în continuu. M-am apucat să mă gândesc la asta după ce-am ieşit din sală. Nu-i o analiză psihologică aici, nici o discuţie despre ticuri nervoase. E mai curând mirarea că n-am ştiut detaliul ăsta despre el. Realizarea că imaginea nu e totul.

Şi mi s-a părut incoerentă imaginea. La fel de incoerentă ca a duduii cu pahar de la McDonalds şi flori în păr de pe drumul acasă. Dar poate că şi incoerenţa e o aparenţă, pentru că suntem (iertaţi-mi reminescenţele criticism-literare) personaje rotunde.
Mi-i dor să dansăm tango. Hai pa, bre, şi o viaţă frumoasă îţi urez.

joi, 26 iunie 2008

Oameni: Dragostea altora

Mărturisesc: mă uit pe hi5. Sar din link în link, descoăr tot felul de ciudaţi, descopăr vechi prieteni şi unde au ajuns, descopăr, da, mulţi proşti.
În seara asta am descoperit dragostea altora. Ei sunt în liceul meu (fostul meu liceu - urăsc paranteza asta), nu ne cunoaştem mai mult decât din vedere şi nu i-am văzut împreună (sau nu le-am dat atenţie) pe viu. Şi m-am uitat în seara asta la pozele lor. Nu ştiu dacă se cheamă curiozitate bolnavă.
Şi-mi place. Îmi place că-şi comentează unul altuia pozele, cu chestii mai mult decât criptice pentru cei din afară. Că au curajul să strige virtual "te iubesc". Că par să aibă prieteni comuni şi să-şi petreacă mult timp împreună.

Poate lumea ar fi mai bună dacă ar fi normal să pot să mă duc la ei şi să le spun: mă bucur pentru voi. Dacă povestea lor n-ar fi etichetată de siropoasă/exagerată/falsă. Chiar nu cred că e.
Mulţumesc, voi doi. Şi celorlalţi similar de îndrăgostiţi.

marți, 17 iunie 2008

Carte: B. Bryson, "A Short History of Nearly Everything"

Am văzut cartea asta în mâna unui prieten bun. Am întrebat despre ce e. Mi-a zis: "despre fizică". Surprinzător, am ales să n-o citesc. Vaai, n-o s-o citesc niciodată.
Niciodată să nu zici niciodată. Nu e despre fizică. Sau e despre fizică, dar şi despre biologie, chimie, geografie şi geologie, astronomie, sociologie şi, citind printre rânduri, psihologie. Punctul de plecare, spune Bryson, e faptul că ştiinţele interesante sunt predate mizerabil. Subscriu.
Ce reuşeşte cartea asta e să nu fie mizerabilă. Ba chiar să fie de-a dreptul captivantă şi pe alocuri monumental de amuzantă. Urmărind biografiile puţin cunoscute ale oamenilor de ştiinţă care au descoperit ceva important, vorbeşte despre formarea universului şi a Pământului, apariţia şi extincţia speciilor, dezastre naturale şi capacitatea vieţii de a supravieţui.
Puncte tari: evitarea formulelor, naraţiune punctată cu analogii interesante ("Protons are so small that a little dib of ink like the dot on this "i" can hold something in the region of 500,000,000,00 of them, or rather more than the number of seconds it takes to make half a million years."), ironii blânde ("...Charles Darwin had what has been called 'the single best idea that anyone has ever had' - and then locked it away in a drawer for the next fifteen years.") şi concluzii de multe ori ignorate ("From beggining to end, our aquaintance with animate dodos lasted just seventy years. Nobody knows just how destructive human beings are, but it is a fact that over the last fifty thousand years or so, wherever we have gone animals have tended to vanish, often in astonishingly large numbers.")
Ca să revin la prietenul menţionat mai sus, îl citez: "Am învăţat mai mult din cartea asta decât din 6-7 ani de şcoală." Pe spatele ei, undeva, scrie că ar trebui folosită ca manual. Subscriu.