duminică, 27 iulie 2008

Egocentrism (4)

Săptămâna asta parcă s-au strâns toate şi parcă a trecut o lună de la ultimul egocentrism. Am dat examene, am primit rezultate. Sunt studentă (FABIZ la A.S.E., buget şi Comunicare şi Relaţii Publice la S.N.S.P.A., taxă). M-am şi înscris la una din facultăţi, după ce am petrecut destul timp investigând cine pe unde a mai intrat.
Am apucat în sfârşit să termin o carte pe care sper s-o recomand cât de curând, am început din nou să joc Heroes 3, să stau fără să am impulsul să fac probleme la mate. Mă rog, impulsul încă îl am. Greu de urnit şi greu de oprit. Am pierdut două nopţi (ce-mi place expresia asta - parcă le-ai uita în autobuz), am băut prea multă tequilla şi am descoperit că după un anumit prag al alcoolului devin foarte preocupată de propria-mi penibilitate.
Doare să scriu asta, dar am descoperit sau redescoperit ce neplăcuţi pot fi unii oameni. Ce mă bucur de ultimul articol, care împreună cu evenimente recente mi-a dovedit că nici un mugure de faptă bună nu rămâne nepedepsit. N-am de ce să dau detalii, mi-e greu să cred că vina e exclusiv a lor. De fapt, sunt de-a dreptul împăcată cu rolul meu negativ. Altfel spus, distracţie plăcută, dragii mei. Celor (din ce în ce mai puţinilor) care nu sunt aşa, le mulţumesc.

vineri, 25 iulie 2008

Oameni: De despărţire

În două-trei zile o să ştim toţi pe unde ne răspândim la facultăţi. Am terminat liceul - n-am mai zis asta? Am crescut, măcar ca vârstă şi rezistenţă la stres. Ne despărţim. Articolul ăsta e despre câţiva oameni de care nu-mi pare atât de rău că mă despart. Oamenii cu care nu m-am înţeles, din vreun motiv banal care s-a rostogolit şi s-a umflat ca un bulgăre de zăpadă. Într-o mişcare surprinzătoare pentru mine, nu o să fiu rea. O să vorbesc despre părţile lor frumoase şi o să le urez drum bun.

* De el nu mi-a plăcut niciodată. N-am ştiut atunci de ce, şi nici după patru ani nu ştiu. Deştept, carismatic, viu, poate că l-am invidiat pentru posibilităţile care mie îmi lipseau, cel puţin înainte să-mi dau seama că eu nu sunt făcută pentru petreceri sălbatice şi globetrotting. Când dă mâna cu cineva, se ridică de la masă. Dacă fetei îi cade lămâia pentru tequilla, i-o oferă pe-a lui. Când zâmbeşte, te face să zâmbeşti pentru că pur şi simplu respiră bucuria de a trăi. Şi până la urmă gesturile mici contează, gesturile mici te fac să zâmbeşti în dimineţile cu dureri de cap şi ţiuit de urechi.
Să ne vedem cu bine, nemesis-ule, preferabil nu cu mine pe masa de operaţii. Deşi dacă o să-mi crape inima, anatomic vorbind, la tine vin.

* Fetiţa perfectă. Drăguţă, mereu perfect asortată şi la modă fără exagerări, mereu râzând, stabilă în păreri şi pasiuni, dispusă să facă pace în momentele lacrimogene de regăsiri. Uitându-mă în urmă, i-am luat nevoia copilăroasă de a fi protejată şi, într-un fel, răsfăţată drept flirt ieftin. M-am înşelat şi probabil am ajuns să "nu te plac că nu mă placi". Dar râdeam împreună şi acum mi-e ciudat să ştiu că nu mai e în banca de peste clasă.
Sper să intri, prinţesă, să pleci, dacă asta vrei, să nu-ţi mai clopoţească maşina, să găseşti băiatul de care o să te lipeşti cu super-glue emoţional.

Mă aşteptam să scriu mai mult. Sau despre mai mulţi. Şi m-am trezit acum cu foaia virtuală în faţă şi cu un fel de dor şi un fel de drag care mă strânge de gât. Poate altă dată, dar nu cred.

duminică, 20 iulie 2008

Egocentrism (3)

Săptămâna asta am învăţat, m-am înscris la facultăţi, am dat o admiterere pe care se pare că am ratat-o, m-am lămurit ce e cu indicatorii macroeconomici - fericire. Tot n-am hotărât ce fac cu vacanţa asta, "ce fac în viaţă", am descoperit că mi se rup pantofii, nu mai am HBO din motive de încetarea forţată a piratării.
Vreau o vară lungă şi caldă. Vreau la mare, la Sighişoara şi Sibiu, de care m-a apucat un dor organic, cu plâns cu muci (opriţi-vă puţin şi admiraţi sinestezia imaginii ăsteia), vreau în pustie, nici nu-mi pasă unde, în spaţiu, pe câmp, să urlu şi să cânt. Uraţi-mi noroc cu admiterile.

marți, 15 iulie 2008

Oameni: Vise second-hand

Baterea asta de câmpi este despre actuala unui fost. Simpatică tipa, de altfel. Frumuşică, dezgheţată, talentată la desen. A existat doza inevitabilă de penibil la început, dar acum cred că e bine.
Atâta doar, că mi-a furat visele. El şi cu mine trăiam din asta. Aveam să învăţăm ruseşte, să plecăm în pustie, în curu' Moldovei, să ne luăm biciclete, să desenăm şi să scriem împreună. S-a ales praful de asta, după cum era de aşteptat. Ideea nu e era să se întâmple, ci să existe povestea. Dar acum ei au biciclete, desenează în tandem şi jur că dacă aud de la ea vreun "spasiba" sau vreun "tulai" îi scot ochii cu tirbuşonul.
Sunt nedreaptă. Şi eu am furat din visele altora, probabil. Şi mă gândeam la reciclarea asta de iluzii. Nu cumva, de la un punct încolo, intrăm în "forme fără fond"? Nu încercăm să proiectăm asupra persoanei de moment (sună cumplit de cinic, reformulare?) obsesii şi ambiţii care puiesc în noi de mai multă vreme?
Dar aşa, per total, e bine să ştii că visele se împlinesc. Visele astea mici şi dulci ca o strângere de mână. Îmi place de voi doi, pe bune.

duminică, 13 iulie 2008

Egocentrism (2)

Săptămână asta am aflat cât de proastă sunt de fapt la una din puţinele materii care-mi plac mult (română), am învăţat la economie şi lucrat la matematică mai în fiecare zi, tot nu m-am lămurit cum e cu indicatorii macroeconomici sau cu examenul la comunicare. Am primit într-un sfârşit apoteotic albumul de clasă, care e tipărit mizerabil şi momentan aruncat pe vreun dulap. Am dormit mult şi am mâncat puţin, în principal apă şi cireşe. Am ieşit să dansez fără nici un alt motiv decât cheful, pentru prima dată de ceva timp, şi am fost martoră la (pseudo-)cuplul care mi-a detronat relaţia actuală din topul "n-aş fi crezut niciodată".
Sunt într-un punct bun al vieţii mele. E bine. Cred.

joi, 10 iulie 2008

Carte: A. Gavalda, "Împreună"

Cartea asta stătea în bibliotecă de prin februarie, cred. Eu eram în faza "dat iama în Biblioteca Metropolitană şi luat cărţi la întâmplare" (metodă pe care, de altfel, o recomand cu căldură), "Împreună" avea 600 de pagini... Am ajuns la ea abia acum, mi-a înseninat primele zile după bac, şi a devenit, poate cu exagerarea de rigoare, o carte preferată.
Cartea începe cu o bătrână care leşină şi o tânără care curăţă birouri. Dacă rezişti acestui început destul de deprimant, descoperi că bătrâna are un nepot bucătar pasionat de motociclete, iar tânăra trăieşte într-o cămăruţă rece, de unde e salvată în pragul pneumoniei de un tânăr pseudo-aristocrat. De aici devine interesant.
Cei patru încep să interacţioneze. "Gavalda e o scriitoare imensă pentru că intră în mintea personajelor şi le lasă să vorbească," spune F. Beigbeder pe ultima copertă şi are mare dreptate. Dialogurile sunt credibile, antrenante şi lasă să se înţeleagă multe printre rânduri, scenele nu sunt aproape niciodată lungi sau artificiale, iar capitolele (notă celor cu program haotic) sunt destul de scurte.
Şi interacţionând, cei patru încep să evolueze. Camille iese din izolare şi depresie şi se apucă din nou de desen, pentru care pare să aibă o chemare aproape dementă. Frank devine mai puţin irascibil şi mai responsabil. Până şi Paulette, la respectabila sa vârstă, învaţă un lucru sau două despre încrederea în ceilalţi. Iar Philibert, pe numele său întreg (merită menţionat) Philibert Jean Louis-Marie Georges Marquet de la Durbelliere, îşi învinge timiditatea până la a apărea pe scenă.
Ce mai are cartea asta? O groază de personaje secundare minunat schiţate din două-trei linii, care par să fie în afara acţiunii propriu-zise doar din întâmplare. Descrieri puţine şi simple, mai mult puneri în scenă decât artificii poetice. Nici o "morală", nici o "reţetă de viaţă". Un final fericit, dar nu tras de păr. Viaţă, aşa cum e ea, de la început până la sfârşit.

duminică, 6 iulie 2008

Egocentrism (1)

Şi aici începe rubrica "ce-am făcut săptămâna asta". Scopul ei este de a-mi reaminti ce viaţă plină, satisfăcătoare, g-l-a-m-o-r-o-u-s am eu, săptămână cu săptămână.
Săptămâna asta am dat trei examene (mate, info, engleză), am aflat rezultatele de la patru (anterioarele şi română), am fost nemulţumită de unul (română). Am mâncat shaorma (cum se scrie?) la două noaptea, în faţa unui club prea zgomotos (Revenge - de ocolit), încălţată în pantofi argintii. Am văzut vreo patru trupe bune (The Hot Stewards, Manic Street Preachers, Nouvelle Vague, Kaiser Chiefs) pe scenă la Romexpo. Am făcut bătături şi mi-a mirosit părul a fum. Am terminat definitiv şi irevocabil liceul, ah, trecere, alea alea. Totu' bine.