În două-trei zile o să ştim toţi pe unde ne răspândim la facultăţi. Am terminat liceul - n-am mai zis asta? Am crescut, măcar ca vârstă şi rezistenţă la stres. Ne despărţim. Articolul ăsta e despre câţiva oameni de care nu-mi pare atât de rău că mă despart. Oamenii cu care nu m-am înţeles, din vreun motiv banal care s-a rostogolit şi s-a umflat ca un bulgăre de zăpadă. Într-o mişcare surprinzătoare pentru mine, nu o să fiu rea. O să vorbesc despre părţile lor frumoase şi o să le urez drum bun.
* De el nu mi-a plăcut niciodată. N-am ştiut atunci de ce, şi nici după patru ani nu ştiu. Deştept, carismatic, viu, poate că l-am invidiat pentru posibilităţile care mie îmi lipseau, cel puţin înainte să-mi dau seama că eu nu sunt făcută pentru petreceri sălbatice şi globetrotting. Când dă mâna cu cineva, se ridică de la masă. Dacă fetei îi cade lămâia pentru tequilla, i-o oferă pe-a lui. Când zâmbeşte, te face să zâmbeşti pentru că pur şi simplu respiră bucuria de a trăi. Şi până la urmă gesturile mici contează, gesturile mici te fac să zâmbeşti în dimineţile cu dureri de cap şi ţiuit de urechi.
Să ne vedem cu bine, nemesis-ule, preferabil nu cu mine pe masa de operaţii. Deşi dacă o să-mi crape inima, anatomic vorbind, la tine vin.
* Fetiţa perfectă. Drăguţă, mereu perfect asortată şi la modă fără exagerări, mereu râzând, stabilă în păreri şi pasiuni, dispusă să facă pace în momentele lacrimogene de regăsiri. Uitându-mă în urmă, i-am luat nevoia copilăroasă de a fi protejată şi, într-un fel, răsfăţată drept flirt ieftin. M-am înşelat şi probabil am ajuns să "nu te plac că nu mă placi". Dar râdeam împreună şi acum mi-e ciudat să ştiu că nu mai e în banca de peste clasă.
Sper să intri, prinţesă, să pleci, dacă asta vrei, să nu-ţi mai clopoţească maşina, să găseşti băiatul de care o să te lipeşti cu super-glue emoţional.
Mă aşteptam să scriu mai mult. Sau despre mai mulţi. Şi m-am trezit acum cu foaia virtuală în faţă şi cu un fel de dor şi un fel de drag care mă strânge de gât. Poate altă dată, dar nu cred.
* De el nu mi-a plăcut niciodată. N-am ştiut atunci de ce, şi nici după patru ani nu ştiu. Deştept, carismatic, viu, poate că l-am invidiat pentru posibilităţile care mie îmi lipseau, cel puţin înainte să-mi dau seama că eu nu sunt făcută pentru petreceri sălbatice şi globetrotting. Când dă mâna cu cineva, se ridică de la masă. Dacă fetei îi cade lămâia pentru tequilla, i-o oferă pe-a lui. Când zâmbeşte, te face să zâmbeşti pentru că pur şi simplu respiră bucuria de a trăi. Şi până la urmă gesturile mici contează, gesturile mici te fac să zâmbeşti în dimineţile cu dureri de cap şi ţiuit de urechi.
Să ne vedem cu bine, nemesis-ule, preferabil nu cu mine pe masa de operaţii. Deşi dacă o să-mi crape inima, anatomic vorbind, la tine vin.
* Fetiţa perfectă. Drăguţă, mereu perfect asortată şi la modă fără exagerări, mereu râzând, stabilă în păreri şi pasiuni, dispusă să facă pace în momentele lacrimogene de regăsiri. Uitându-mă în urmă, i-am luat nevoia copilăroasă de a fi protejată şi, într-un fel, răsfăţată drept flirt ieftin. M-am înşelat şi probabil am ajuns să "nu te plac că nu mă placi". Dar râdeam împreună şi acum mi-e ciudat să ştiu că nu mai e în banca de peste clasă.
Sper să intri, prinţesă, să pleci, dacă asta vrei, să nu-ţi mai clopoţească maşina, să găseşti băiatul de care o să te lipeşti cu super-glue emoţional.
Mă aşteptam să scriu mai mult. Sau despre mai mulţi. Şi m-am trezit acum cu foaia virtuală în faţă şi cu un fel de dor şi un fel de drag care mă strânge de gât. Poate altă dată, dar nu cred.
el si ea :)
RăspundețiȘtergereuite ca mie imi place de el, desi am momente cand ma uit la el si ma intreb de ce. intr-adevar, respira bucuria de a trai si ma simt si eu putintel mai fericita in preajma lui. cat despre ea, fac mari eforturi sa-mi inhib sentimentele care probabil ca nici nu mai sunt justificate in acest moment, dar care au devenit un fel de reflex.
ba da. ba da, fir-ar al dracului, ai de ce. pentru ca tace, te sapa si scapa.
RăspundețiȘtergerebine ca am scris articolul asta, ca sa fie clar ca nici o fapta buna nu ramane nepedepsita.
mereu a fost asa. chiar si pe vremea cand lucrurile aparent stateau altfel. numai ca am preferat noi sa fim naive.
RăspundețiȘtergereacum sunt fericita sa fiu nesimtita.