vineri, 25 iulie 2008

Oameni: De despărţire

În două-trei zile o să ştim toţi pe unde ne răspândim la facultăţi. Am terminat liceul - n-am mai zis asta? Am crescut, măcar ca vârstă şi rezistenţă la stres. Ne despărţim. Articolul ăsta e despre câţiva oameni de care nu-mi pare atât de rău că mă despart. Oamenii cu care nu m-am înţeles, din vreun motiv banal care s-a rostogolit şi s-a umflat ca un bulgăre de zăpadă. Într-o mişcare surprinzătoare pentru mine, nu o să fiu rea. O să vorbesc despre părţile lor frumoase şi o să le urez drum bun.

* De el nu mi-a plăcut niciodată. N-am ştiut atunci de ce, şi nici după patru ani nu ştiu. Deştept, carismatic, viu, poate că l-am invidiat pentru posibilităţile care mie îmi lipseau, cel puţin înainte să-mi dau seama că eu nu sunt făcută pentru petreceri sălbatice şi globetrotting. Când dă mâna cu cineva, se ridică de la masă. Dacă fetei îi cade lămâia pentru tequilla, i-o oferă pe-a lui. Când zâmbeşte, te face să zâmbeşti pentru că pur şi simplu respiră bucuria de a trăi. Şi până la urmă gesturile mici contează, gesturile mici te fac să zâmbeşti în dimineţile cu dureri de cap şi ţiuit de urechi.
Să ne vedem cu bine, nemesis-ule, preferabil nu cu mine pe masa de operaţii. Deşi dacă o să-mi crape inima, anatomic vorbind, la tine vin.

* Fetiţa perfectă. Drăguţă, mereu perfect asortată şi la modă fără exagerări, mereu râzând, stabilă în păreri şi pasiuni, dispusă să facă pace în momentele lacrimogene de regăsiri. Uitându-mă în urmă, i-am luat nevoia copilăroasă de a fi protejată şi, într-un fel, răsfăţată drept flirt ieftin. M-am înşelat şi probabil am ajuns să "nu te plac că nu mă placi". Dar râdeam împreună şi acum mi-e ciudat să ştiu că nu mai e în banca de peste clasă.
Sper să intri, prinţesă, să pleci, dacă asta vrei, să nu-ţi mai clopoţească maşina, să găseşti băiatul de care o să te lipeşti cu super-glue emoţional.

Mă aşteptam să scriu mai mult. Sau despre mai mulţi. Şi m-am trezit acum cu foaia virtuală în faţă şi cu un fel de dor şi un fel de drag care mă strânge de gât. Poate altă dată, dar nu cred.

3 comentarii:

  1. el si ea :)
    uite ca mie imi place de el, desi am momente cand ma uit la el si ma intreb de ce. intr-adevar, respira bucuria de a trai si ma simt si eu putintel mai fericita in preajma lui. cat despre ea, fac mari eforturi sa-mi inhib sentimentele care probabil ca nici nu mai sunt justificate in acest moment, dar care au devenit un fel de reflex.

    RăspundețiȘtergere
  2. ba da. ba da, fir-ar al dracului, ai de ce. pentru ca tace, te sapa si scapa.
    bine ca am scris articolul asta, ca sa fie clar ca nici o fapta buna nu ramane nepedepsita.

    RăspundețiȘtergere
  3. mereu a fost asa. chiar si pe vremea cand lucrurile aparent stateau altfel. numai ca am preferat noi sa fim naive.
    acum sunt fericita sa fiu nesimtita.

    RăspundețiȘtergere