miercuri, 14 aprilie 2010

Carte: C. Paul-Bădescu, "Luminiţa, mon amour"

Na, că m-a apucat cititul. Zici că n-am 'nşpe proiecte pe cap şi toată ziua o huzuresc. Da' mă păcălesc singură că e ca la dietă, când termini dulciurile din casă înainte să te apuci. Aşa fac şi eu cu cititul. (Siiigur, se aude din public, şi marmota citeşte peste umărul tău?)
Dar deviez. De Cezar Paul-Bădescu am auzit de la Cărtărescu, acum vreo 3 ani, când el ţinea ceva conferinţă despre viitorul literaturii româneşti, iar eu mă ţineam să nu dau în pasiuni adolescentine penibile. N-am dat, dar nici de "Luminiţa, mon amour" n-am dat prea curând. Am cumpărat-o abia acum o lună şi am citit-o ieri, în 3 ore.
Volumul spune povestea de dragoste, dependenţă şi uşoară demenţă dintre Cezar şi Luminiţa, de la întâlnirea din facultate până la reflexiile post-divorţ. În seara în care se cunosc, cei doi studenţi la Litere discută literatură. "Deja aud golanii din fundul sălii cum fluieră şi strigă "F***-o, mă fraiere!" Sala râde. Au şi ei dreptate, s-or fi plictisit de atâta lipsă de acţiune." Apoi se îndrăgostesc, pleacă la mare, îşi cunosc reciproc părinţii. Ai Luminiţei locuiesc într-un oraş din Moldova, "leagăn al culturii româneşti, care a dat mari nume, etc., etc." şi refuză să-şi mărite fiica din raţiuni financiare. Ai lui Cezar îi dau pe tineri afară din casă, cu strigături. Până aici, povestea e destul de amuzantă. De aici începe drama. Luminiţa capătă fobii paralizante, iar Cezar o ajută cât poate. Se căsătoresc, se naşte Tudor şi, într-un final, se ajunge la divorţ.
Citeam prima parte, râdeam în hohote şi mă gândeam că aşa aş vrea şi eu să-mi povestesc viaţa. Cu autoironie şi un limbaj minunat, surprinzător, punctat cu jocuri de cuvinte şi analiză de expresii: "Acum ar fi trebuit să fac observaţia de bun simţ că aerul îmi biciuia obrajii, numai că ar fi incorect: aerul, săracu', nu făcea nimic; eu mă împlântam cu viteză în el", scrie despre gestul simplu de a scoate capul pe geam din tren.
Dar am ajuns la părţile dure. Şi mi-am dat seama că "Luminiţa, mon amour" e, înainte de toate, un gest de un curaj aproape dement, pe care eu nu l-aş avea niciodată. Curaj de a-ţi scrie viaţa, aşa cum a fost, fără să o transformi nici în comedie de doi bani, nici în tragedie grecească. De a te autoanaliza şi de a-ţi expune, vorba lui Topârceanu, sufletul în vitrine. De a vorbi cu luciditate dureroasă despre boli mintale şi stupidităţile infinite din sistemul religios.
Am început în glumă şi termin în serios. Cartea merită citită, dar nu e pentru cei cu ochelari roz asupra vieţii. Te face să râzi, să te îngrozeşti, să te revolţi, să o termini într-o singură tură de citit şi să-ţi (re)dai seama că se poate şi mai rău.

luni, 12 aprilie 2010

Carte: A. de Botton, "Sex, shopping şi un roman"

Măi dragilor. Din toată haita de prieteni culţi şi cunoştinţe intelectuale de care mă bucur pe nemeritatelea, nu v-aţi găsit unul să-mi puneţi în braţe un volum de Alain de Botton şi să mă ameninţaţi cu moartea dacă nu citesc? A trebuit să ajung la Kilipirim (care, în treacăt fie spus, nici n-a excelat anul ăsta) şi să fiu convinsă de bulina portocalie de "5 lei" şi titlul cvasi-provocator ca să-l descopăr pe elveţianul ăsta lucid şi amuzant?
Mă rog. Hai că vă iert. Tura asta.
Titlul este înşelător. În "Sex, shopping şi un roman" e foarte puţin shopping şi încă şi mai puţin sex. Cât despre roman... Da, este. Dar intercalat cu fragmente îndelungate de analiză aproape tehnică, organizată şi cu referinţe bibliografice variate. Analiză a ce? A orice, în principiu. A vieţii în general, a personalităţilor diferite şi a relaţiilor dintre oameni.
Pretextul narativ îl constituie relaţia dintre Alice, 24 de ani, influenţabilă şi nesigură pe sine, şi Eric, 32 de ani, în destule privinţe opusul ei. Cei doi se cunosc la o petrecere, când el recunoaşte (spontan sau planificat?) că mereu se simte stânjenit să înceapă o conversaţie cu o necunoscută, iar ea, mişcată de coincidenţă, continuă conversaţia şi se lansează cu entuziasm în relaţie. După o perioadă de armonie şi înţelegere, Eric începe să aibă "episoade" de retragere, iar Alice începe să-şi pună întrebări şi să se acuze de crime necomise. "Pentru cei deja predispuşi la scenarii ale dezastrului, dragostea nu poate decât să agraveze o rană deschisă", observă de Botton.
Şi, de fapt, de Botton observă cam multe. Fiecare scenă e desfăcută şi dezbătută de un narator aproape tehnic, fiecare gest şi gând este analizat, trecut printr-un aparat teoretic şi clasificat. Pe bune, are şi liste şi scheme prin text. Când analizează diferenţele dintre cei doi, de exemplu, le clasifică în 5 categorii: design interior, sentimentalism, goliciune fizică şi emoţională şi generozitate, fiecare cu indicii despre incompatibilitatea negată din cuplu. Iar aluziile se întind de la Platon la Aretha Franklin, trecând prin filosofie, psihologie şi literatură. Mi-a plăcut să le prind. M-am simţit o persoană completă din punct de vedere cultural.
Într-un fel, de Botton e un Kundera pe dos. Acolo unde Kundera brodează bucăţi de teorie în jurul unei poveşti care rămâne, în principiu, atracţia principală a cărţii, de Botton pare să creeze o naraţiune care să-i confirme o teorie unitară, bine articulată şi argumentată. Acolo unde Kundera aruncă idei surprinzătoare şi le lasă în aer, de Botton îşi construieşte expunerea în 300 de pagini, adăugând cu fiecare scenă încă o cărămidă edificiului său retoric.
Ce mi-a plăcut? Că cele două personalităţi sunt foarte credibil construite. M-am identificat în cele mai mici detalii cu Alice şi am recunoscut Eric-ii din preajma mea. Ce nu mi-a plăcut? Că după ditai romanul-bară-analiza-psiho-sociologică minunat/ă, de Botton trânteşte 3 pagini de final fericit potrivite ca tenişii la rochie de seară.
Dar o să închei optimist. Cu un citat. "Întârziera stârni diversele grupuri teologice dinăuntrul ei, fiecare propunând crezuri rapid alternante şi contradictorii. Creştinismul clasic: O să sune, dar o să dureze mult. Agnosticismul: O să-l cred când îl văd. Creştinismul renăscut: A încercat să sune mai devreme, apoi a hotărât să vină direct. (...) Poate că s-a oprit să cumpere un buchet de flori ca să se scuze pentru întârziere. Ateismul: Visează înainte, draga mea."