Carte: A. de Botton, "Sex, shopping şi un roman"

Măi dragilor. Din toată haita de prieteni culţi şi cunoştinţe intelectuale de care mă bucur pe nemeritatelea, nu v-aţi găsit unul să-mi puneţi în braţe un volum de Alain de Botton şi să mă ameninţaţi cu moartea dacă nu citesc? A trebuit să ajung la Kilipirim (care, în treacăt fie spus, nici n-a excelat anul ăsta) şi să fiu convinsă de bulina portocalie de "5 lei" şi titlul cvasi-provocator ca să-l descopăr pe elveţianul ăsta lucid şi amuzant?

Mă rog. Hai că vă iert. Tura asta.
Titlul este înşelător. În "Sex, shopping şi un roman" e foarte puţin shopping şi încă şi mai puţin sex. Cât despre roman... Da, este. Dar intercalat cu fragmente îndelungate de analiză aproape tehnică, organizată şi cu referinţe bibliografice variate. Analiză a ce? A orice, în principiu. A vieţii în general, a personalităţilor diferite şi a relaţiilor dintre oameni.
Pretextul narativ îl constituie relaţia dintre Alice, 24 de ani, influenţabilă şi nesigură pe sine, şi Eric, 32 de ani, în destule privinţe opusul ei. Cei doi se cunosc la o petrecere, când el recunoaşte (spontan sau planificat?) că mereu se simte stânjenit să înceapă o conversaţie cu o necunoscută, iar ea, mişcată de coincidenţă, continuă conversaţia şi se lansează cu entuziasm în relaţie. După o perioadă de armonie şi înţelegere, Eric începe să aibă "episoade" de retragere, iar Alice începe să-şi pună întrebări şi să se acuze de crime necomise. "Pentru cei deja predispuşi la scenarii ale dezastrului, dragostea nu poate decât să agraveze o rană deschisă", observă de Botton.
Şi, de fapt, de Botton observă cam multe. Fiecare scenă e desfăcută şi dezbătută de un narator aproape tehnic, fiecare gest şi gând este analizat, trecut printr-un aparat teoretic şi clasificat. Pe bune, are şi liste şi scheme prin text. Când analizează diferenţele dintre cei doi, de exemplu, le clasifică în 5 categorii: design interior, sentimentalism, goliciune fizică şi emoţională şi generozitate, fiecare cu indicii despre incompatibilitatea negată din cuplu. Iar aluziile se întind de la Platon la Aretha Franklin, trecând prin filosofie, psihologie şi literatură. Mi-a plăcut să le prind. M-am simţit o persoană completă din punct de vedere cultural.
Într-un fel, de Botton e un Kundera pe dos. Acolo unde Kundera brodează bucăţi de teorie în jurul unei poveşti care rămâne, în principiu, atracţia principală a cărţii, de Botton pare să creeze o naraţiune care să-i confirme o teorie unitară, bine articulată şi argumentată. Acolo unde Kundera aruncă idei surprinzătoare şi le lasă în aer, de Botton îşi construieşte expunerea în 300 de pagini, adăugând cu fiecare scenă încă o cărămidă edificiului său retoric.
Ce mi-a plăcut? Că cele două personalităţi sunt foarte credibil construite. M-am identificat în cele mai mici detalii cu Alice şi am recunoscut Eric-ii din preajma mea. Ce nu mi-a plăcut? Că după ditai romanul-bară-analiza-psiho-sociologică minunat/ă, de Botton trânteşte 3 pagini de final fericit potrivite ca tenişii la rochie de seară.
Dar o să închei optimist. Cu un citat. "Întârziera stârni diversele grupuri teologice dinăuntrul ei, fiecare propunând crezuri rapid alternante şi contradictorii. Creştinismul clasic: O să sune, dar o să dureze mult. Agnosticismul: O să-l cred când îl văd. Creştinismul renăscut: A încercat să sune mai devreme, apoi a hotărât să vină direct. (...) Poate că s-a oprit să cumpere un buchet de flori ca să se scuze pentru întârziere. Ateismul: Visează înainte, draga mea."