Şi totuşi mă ia dorul de ducă. Chiar dacă mi-e bine aici. Chiar dacă trăiesc într-o bulă hiper-privilegiată unde problemele la ordinea zilei se aud înăbuşit. Chiar dacă mă păcălesc singură cu 4 zile acolo, 5 zile dincolo, pe care încerc să le umplu cu momente memorabile. Vacanţele nu-mi sunt de-ajuns şi mă văd plecând din nou.
Pentru că nu e comod
Semestrul în Belgia a fost o aventură controlată, o ieşire cu-un picior din zona de confort şi singurul meu moment de independenţă de până acum. Când mă gândesc la o nouă plecare, mai că îngheţ de frica viitoarelor catastrofe; ciudat, însă, că frica asta mai mult mă-mpinge să plec, să încerc, să văd dacă merge. Vreau să mă obişnuiesc cu o cameră mică şi friguroasă, să dau ciorba în foc şi să învăţ un singur drum spre şcoală, pe care să nu-l schimb decât cu harta în mână. (Şi chiar mi-ar plăcea o şcoală la care să nu pot da rasol.)
Pentru că „acasă” e un concept flexibil
Da, familia imediată mi-e restrânsă în 120 de km. Unchii şi mătuşile, în schimb, sunt deja bine înfipţi pe meleaguri nord-americane, respectiv scandinave. Prietenii cei mai dragi din liceu au între ei Canalul Mânecii. Gaşca din Erasmus s-a răspândit care încotro, dar începe timid să migreze din nou spre Vest, iar în Bruxelles au rămas măcar trei oameni care mi-ar întinde o pătură pe jos şi o cană de ceai. Toată ameţeala asta geografică mi-a arătat că distanţa fizică n-are a face cu apropierea emoţională. Altfel spus, dacă „home is where the heart is”, oricum ar trebui să mă mut în aeroport ca să-mi recompun inima. Şi-atunci, ce contează unde e aeroportul?
Da, familia imediată mi-e restrânsă în 120 de km. Unchii şi mătuşile, în schimb, sunt deja bine înfipţi pe meleaguri nord-americane, respectiv scandinave. Prietenii cei mai dragi din liceu au între ei Canalul Mânecii. Gaşca din Erasmus s-a răspândit care încotro, dar începe timid să migreze din nou spre Vest, iar în Bruxelles au rămas măcar trei oameni care mi-ar întinde o pătură pe jos şi o cană de ceai. Toată ameţeala asta geografică mi-a arătat că distanţa fizică n-are a face cu apropierea emoţională. Altfel spus, dacă „home is where the heart is”, oricum ar trebui să mă mut în aeroport ca să-mi recompun inima. Şi-atunci, ce contează unde e aeroportul?
Pentru că e momentul
Dacă nu acum, atunci când, întreba retoric un artist de excepţie al muzicii româneşti. Sunt (relativ) proaspătă absolventă, tocmai bine cât să pretextez un master. Nu-s legată de glie şi pot să dau confortul actual pe sentimentul de „am făcut-o şi p’asta” viitor. Prefer să-mi fie dor de ai mei decât să ne certăm zilnic pe dezordinea din camera mea. Vreau să văd dacă-mi iese, vreau să mai am o nebunie de-asta înainte să mă stabilesc în viaţa de adult.
Dacă nu acum, atunci când, întreba retoric un artist de excepţie al muzicii româneşti. Sunt (relativ) proaspătă absolventă, tocmai bine cât să pretextez un master. Nu-s legată de glie şi pot să dau confortul actual pe sentimentul de „am făcut-o şi p’asta” viitor. Prefer să-mi fie dor de ai mei decât să ne certăm zilnic pe dezordinea din camera mea. Vreau să văd dacă-mi iese, vreau să mai am o nebunie de-asta înainte să mă stabilesc în viaţa de adult.
Deci probabil că o să plec. Dacă nu-mi dispar documentele pe drumul spre Olanda (ah, Poşta Română, tărâm al încântărilor) şi dacă găsesc unde să locuiesc, din septembrie o să fiu la master în Maastricht. Uraţi-mi noroc.