Nostalgia

De unde şi colecţia de nuvele cu acelaşi nume. (Foarte bună, de altfel.) În refacere după Killers şi în căutarea cuvintelor, primesc o leapşă de la Adriana, care zice să-mi descriu o relaţie prezentă sau trecută doar prin melodii semnificative. Am reuşit să aleg una; urmează povestea.

Ne-am cunoscut destul de ciudat, schimbând încercări artistice şi melodii pe internet.

La rue Ketanou - Almarita

Ne-am aruncat amândoi cu capul înainte şi am iubit mult.

Emeric Imre - Nebunul de alb

Avea un CD cu discografia Leonard Cohen...

Leonard Cohen - So long, Marianne

... şi ceva Andrieş.

Alexandru Andrieş - Dimineaţa devreme

Mai scăpam pe la câte o zbânţuială...

Zdob si Zdub - Videli Noch

... sau o cântare în pivniţa lui, cu narghilea şi ploaia afară.

Oasis - Wonderwall

La fix un an, ne-au cântat nişte moşulici simpatici.

Deep Purple - Highway Star

Şi dup-aia s-a întâmplat ceva. Şi s-a terminat. Cu lacrimi şi spus chestii urâte. Acum suntem bine.

Greenday- Time Of Your Life

Leapşa merge la Maria şi D-ra Scorţişoară, desigur. Oricine altcineva e binevenit. Hai cu nostalgia

Carte: S. Godin, "Vaca mov"

S-a întors d-ra Ralu cea responsabilă şi greşit de interesată de chestiile pe care le învaţă la şcoală. "Vaca mov" e despre marketing şi publicitate. Care, se pare, nu mai sunt ce-au fost şi nu mai funcţionează cum funcţionau.
Seth Godin, pe care se pare că jumătate din tineretul viitor marketer îl idolatrizează, observă că nu mai ţine figura cu promovatul intensiv al unui produs mediocru sau neremarcabil. Soluţia, anunţată încă din primele pagini, este simplă: creaţi produse remarcabile, care se promovează aproape singure: "Merită să vorbeşti despre ceva remarcabil, iar acel ceva merită să fie observat. Căci este ceva excepţional, nou, interesant. Este o vacă mov. Lucrurile plictisitoare devin invizibile. Sunt nişte vaci maronii."
Pertinent, până aici. Dar cum creezi o vacă mov? Problema, desigur, e că nu există o reţetă. Aşa că Godin nu dă soluţii, ci un fel de reguli (foarte de bun simţ) pentru găsirea soluţiilor. Spune, de exemplu, că un produs remarcabil este cel care produce consumatorului o adevărată pasiune, pe când unul foarte bun, dar fără nimic special, are toate şansele să treacă neobservat. Sau că e mai bine ca produsul tău să fie remarcat pentru defectele sale decât să treacă neobservat. Pe scurt, că orice e mai bine pentru un produs sau serviciu decât să treacă neobservat.
Dar asta se ştia de la Oscar Wilde încoace, nu? "Singurul lucru mai rău decât să fii vorbit de rău e să nu se vorbească despre tine." Aşa să fie? Nu mă pot gândi la vreun brand care să fi folosit publicitatea negativă pentru a se (re)lansa, dar asta ar putea să fie scăparea mea. Altfel, cartea e scurtă şi la obiect, lejer scrisă, punctată cu exemple relevante. Mi-a plăcut.

Noi

Voiam să treacă ziua de ieri ca să scriu despre Cosmin, acum mai bătrân cu un an. Cosmin ăsta e, după cum spunea o anonimă colegă de facultate, mic şi ciudăţel. Nu stă niciodată locului, nici fizic, nici mental. Gesticulează mult, se strâmbă, rar termină o frază într-o singură limbă, rar nu mâzgăleşte pe fiecare colţ de hârtie pe care îl prinde. Scrie frumos, cu jocuri de cuvinte care mă fac mereu să zâmbesc. Şi e mereu acolo. La cursuri şi seminarii, la concerte faine, la cencacluri literare pe jumătate serioase, la club-ăreală şi la ceaiuri liniştite, cu Urma pe fundal. Cu un banc, o filosofie şi notiţele la Imago. Cosmin e eroul nostru, al fetelor faine de la FCRP, şi merită statuie.
Aşa că i-am făcut statuie. 12 ore am lucrat la replica lui din papier-mache. Cu Anca, copilul nebun, care ascunde ciudat de multă intuiţie şi empatie sub stratul de demenţă. Cu Ioana, "pensionara" venită de la mate-info, care-mi împărtăşeşte pasiunile adolescentine pentru profesori deştepţi. Cu Adriana, stratega al cărei căţel învaţă cu ea pentru examene. Cu Denisa, soarele ardelean pasionat de fotografie, care chiar rezistă să danseze toată noaptea. Cu Cristina, artista metalistă şi "ria" doar la suprafaţă.
Şi aşa am ajuns să scriu despre mai mulţi. Despre un "noi" care se formează acum şi care-mi place teribil. La mulţi ani, Scobitoare.

Carte: S. King, "Duma Key"

Încep cu o avertizare: recent apăruta "Duma Key" este singura carte de Stephen King pe care am citit-o. Dacă exagerez, invoc scuza acestui prim (şi cred că ultim) contact. Dar să nu anticipăm.
Două vorbe despre carte în sine: e enormă. Fizic vorbind. Dacă aveţi flori de pus la presat, aşezaţi-le cu încredere sub "Duma Key". A doua menţiune relevantă e că pe ultima copertă se povesteşte aproape toată cartea. Asta am observat acum. Dar oricum nu contează, pentru că asta face şi King. Dar, din nou, să nu anticipăm.
După un accident de muncă, Edgar Freemantle, constructor, soţ şi tată fericit, rămâne fără mâna dreaptă şi fără bucăţi semnificative din memorie. Soţia cere divorţul, iar psihoterapeutul îi sugerează să se mute din oraş. Aşa ajunge personajul principal pe insula Duma Key din Florida. Instalat într-o vilă impunătoare, îşi redescoperă pasiunea pentru pictat.
Cam aşa se scurg vreo 150 de pagini. După care încep să se întâmple dubioşenii paranormale. Edgar simte furnicături în mâna lipsă, pictează tablouri suprarealiste pe care nu şi le aminteşte şi are viziuni. Desigur, nu spune nimănui şi ajunge faimos pentru talentul său artistic incredibil. Dar. Tablourile sunt rele, inspiraţia pentru ele izvorând dintr-o ceva care nu se ştie prea bine ce e, dar e rea. Mai mult, ceea ce apare în ele devine realitate. Până în final, unele din personaje mor ciudat, se sinucid sau se omoară între ele, dar există ceea ce s-ar numi un final cât de cât fericit; King e american, să nu uităm, iar cărţile lui se ecranizează musai, eventual de câteva ori.
Cred că asta m-a iritat la "Duma Key". E făcută în mod evident pentru a deveni film şi îi lipseşte substanţa. Da, naraţiunea curge frumos, iar câteva scene sunt chiar drăguţe. Altele, în schimb, sunt nu doar slabe prin ele însele, ci şi anunţate prin clişee de doi bani. Iar în povestea asta liniară, King încearcă să mai arunce şi bucăţele de filosofie şi misticism, care se potrivesc mai mult de-o groază. Ansamblul e completat de scene căutat horror, pe stilul "uită-te după colţ, e un zombie acolo", care nu au nici un fel de efect în literatură.
Per total, o carte ideală pentru a sta comod cât îţi legi şireturile. King m-a pierdut de la prima încercare.

Plecări

Marţi au terminat liceul clasele a 12a din fostul meu liceu. Am fost acolo, am schimbat replici politicoase cu profesorii, m-am uitat la defilările copiilor (tot noi am fost mai tari...) şi m-a izbit un fel de tristeţe paşnică.
Copiii ăştia pleacă. Punkeriţa sarcastică şi monumental de inteligentă, care-mi ţinea predici despre diferenţele majore dintre Velvet Underground şi Velvet Revolver, cu care repetam infinit şi inutil piesa scrisă de vară-sa, are să se facă doctoriţă în Scoţia. Prietena ei cu păr lung şi dragoste pentru chimie, care mereu se uita peste umăr când ne spurcam la bere ieftină în Tineretului, preferă mai-sudul Regatului. În Londra are să devină faimos băiatul căruia îi era frică de zâmbete false şi care, după patru ani de Sava, a devenit unul dintre ciudaţii ăia faini de tot. Fata care spune poveşti frumoase rămâne în Bucureşti şi, dacă nu mă înşel, vrea să-mi calce pe urmele academice. N-am idee ce vrea să facă roacărul supărat, bărbos, anti-tehnic şi filosof, dar tot pe-aici îşi va petrece studenţia.
Şi, bineînţeles, toată ameţeala asta de direcţii şi planuri duce la despărţiri. Cu un an întârziere, trec şi ei prin ce-am trecut noi şi se sperie şi se gândesc că nimic nu va mai fi la fel. Aşa e. Va fi mai greu să ieşiţi împreună. Telefonul va costa enorm şi Skype-ul va deveni o a doua casă. Dar veţi supravieţui. Şi va fi bine. Drum bun.

Căutări

Nu e o chestie metafizică. E ce spune Google că s-a căutat pentru a mă găsi. Printre titlurile de cărţi care mă bucură teribil, au apărut următoarele:

• cărţile nu se mai poartă - trist, dar adevărat. Ofer idee de promovare a cititului contra mână capabilă s-o realizeze.
• poze oameni la telefon - greu. Cred că oamenii care şi-ar face poză vorbind la telefon şi-ar face poză cu telefonul. Sesizaţi paradoxul şi imposibilitatea fizică?
• proaste şi insistă - da. Am şi numere de telefon, dacă vreţi.

Distracţie plăcută pe minunatele plaiuri virtuale.

Leapşă literară

Pentru că nu o primeam de nicăieri, m-am autoservit de pe blogul dnei Pînzaru, care predă fain şi scrie tot aşa. Să purcedem.

Ce autor apare mai des în bibliotecă? Din ce carte ai mai multe exemplare?
Cred că Coehlo-urile cumpărate din inerţie. Sau Philip K. Dick, din tinereţea tulburată a lu' tata.
Dubluri n-am, deşi sunt câteva volume la care aş cumpăra originalele.

De ce personaj de ficţiune ai fost îndrăgostită în secret?
Surprinzător, cred că am rămas castă pe domeniul ăsta.

Ce carte ai citit cel mai des?
Antichrista, Amelie Nothomb. Ultima dată, duminică spre luni.

Care era cartea ta preferată la 10 ani?
Testamentul unui excentric, Jules Verne. Una din puţinele cărţi care mi-a plăcut la prima citire, nu şi la a doua.

Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
Unul, nici unul şi o sută de mii, Luigi Pirandello. Nu era musai proastă, doar că n-aveam eu răbdare cu filosofia ei deprimantă.

Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?
Middlesex, Jeffrey Eugenides. Citită în două aeroporturi, două avioane şi două fusuri orare, în 11 ore cu totul. Impecabilă.

Cine crezi că ar trebui să câştige premiul Nobel pentru literatură?
Habar n-am. O să fiu patrioată şi o să zic Cărtărescu, care-mi place, dar nu ştiu realist vorbind dacă merită.

Ce carte ţi-ar plăcea să vezi ecranizată?
Mesi@, Andrei Codreanu. Sunt chiar curioasă cum s-ar pune în imagini haosul superb de care ziceam.

Descrie visul cel mai straniu în care să fie inclus un scriitor, o carte sau un personaj literar?
Nu prea visez cărţi. O singură dată cred că am visat o bibliotecă imensă. Nici vorbă să fie straniu, totuşi... mai curând plăcut.

Care este cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?
Seria cu Cumpărăturile, Sophie Kinsella. Şi mi-a şi plăcut.

Care e cartea cea mai dificilă pe care ai citit-o?
Mică enciclopedie matematică. Aveam examen.

Preferi autorii francezi sau ruşi?
Ruşi n-am citit. Am tras de Crimă şi pedeapsă vreo săptămână, cu pauze şi sughiţuri. Deci francezi.

Shakespeare, Milton sau Chaucer?
Pare rău, habar n-am. Nu l-am citit pe niciunul.

Ce te deranjează cel mai mult în activitatea de a citi?
Să se audă pickhammer-ul din faţa blocului. Sau să ajung la staţia la care cobor.

Care este romanul tău favorit?
Nu pot să aleg unul, serios. Încercam acum să aleg trei, şi nici aşa nu pot.

Povestiri scurte, schiţe?
Acum citesc Salcie oarbă, fată adormită, Haruki Murakami. Îmi place enorm.
Am mai citit "scurte" reuşite de Milan Kundera, Daphne du Maurier, Ray Bradbudy şi Norman Spinrad. Cereţi şi le veţi primi cu împrumut.

Non- ficţiune?
Pentru şcoală. Lângă laptop tronează Principiile marketingului, (evident) Kotler.

Ce scriitor este supraevaluat?
Am răsfoit câteva volume ale unor tinere talente neaoşe, publicate cu surle şi trâmbiţe, şi m-am luat cu mâinile de cap. Dar probabil că eu n-aş putea nici atât, deci nu dau nume.

Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?
Una pe care n-am citit-o deja. Probabil voluminoasă. Şi musai beletristică, nu funcţională.

Şi acum…ce citeşti?
Păi Principiile şi Salcia, după cum ziceam.

Mai departe, cui vrea. Hai, faceţi o pauză de la sesiune şi daţi-vă culţi.