joi, 10 iulie 2008

Carte: A. Gavalda, "Împreună"

Cartea asta stătea în bibliotecă de prin februarie, cred. Eu eram în faza "dat iama în Biblioteca Metropolitană şi luat cărţi la întâmplare" (metodă pe care, de altfel, o recomand cu căldură), "Împreună" avea 600 de pagini... Am ajuns la ea abia acum, mi-a înseninat primele zile după bac, şi a devenit, poate cu exagerarea de rigoare, o carte preferată.
Cartea începe cu o bătrână care leşină şi o tânără care curăţă birouri. Dacă rezişti acestui început destul de deprimant, descoperi că bătrâna are un nepot bucătar pasionat de motociclete, iar tânăra trăieşte într-o cămăruţă rece, de unde e salvată în pragul pneumoniei de un tânăr pseudo-aristocrat. De aici devine interesant.
Cei patru încep să interacţioneze. "Gavalda e o scriitoare imensă pentru că intră în mintea personajelor şi le lasă să vorbească," spune F. Beigbeder pe ultima copertă şi are mare dreptate. Dialogurile sunt credibile, antrenante şi lasă să se înţeleagă multe printre rânduri, scenele nu sunt aproape niciodată lungi sau artificiale, iar capitolele (notă celor cu program haotic) sunt destul de scurte.
Şi interacţionând, cei patru încep să evolueze. Camille iese din izolare şi depresie şi se apucă din nou de desen, pentru care pare să aibă o chemare aproape dementă. Frank devine mai puţin irascibil şi mai responsabil. Până şi Paulette, la respectabila sa vârstă, învaţă un lucru sau două despre încrederea în ceilalţi. Iar Philibert, pe numele său întreg (merită menţionat) Philibert Jean Louis-Marie Georges Marquet de la Durbelliere, îşi învinge timiditatea până la a apărea pe scenă.
Ce mai are cartea asta? O groază de personaje secundare minunat schiţate din două-trei linii, care par să fie în afara acţiunii propriu-zise doar din întâmplare. Descrieri puţine şi simple, mai mult puneri în scenă decât artificii poetice. Nici o "morală", nici o "reţetă de viaţă". Un final fericit, dar nu tras de păr. Viaţă, aşa cum e ea, de la început până la sfârşit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu