vineri, 27 iunie 2008

Oameni: Incoerenţe

Îl cunosc... mă rog, îl ştiu de multă vreme. De mai multă decât pe vreunul din prietenii mei apropiaţi. Nu că ar însemna ceva. Ştiu că există. Şi am văzut, odată cu, probabil, tot liceul, cum şi-a creat imaginea aranjată, sigură pe sine, ieftin miştocară, de "popular".
Azi am dat bacul la română şi l-am văzut rozându-şi unghiile trei ore în continuu. M-am apucat să mă gândesc la asta după ce-am ieşit din sală. Nu-i o analiză psihologică aici, nici o discuţie despre ticuri nervoase. E mai curând mirarea că n-am ştiut detaliul ăsta despre el. Realizarea că imaginea nu e totul.

Şi mi s-a părut incoerentă imaginea. La fel de incoerentă ca a duduii cu pahar de la McDonalds şi flori în păr de pe drumul acasă. Dar poate că şi incoerenţa e o aparenţă, pentru că suntem (iertaţi-mi reminescenţele criticism-literare) personaje rotunde.
Mi-i dor să dansăm tango. Hai pa, bre, şi o viaţă frumoasă îţi urez.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu