Probabil că articolul ăsta e inspirat de cartea pe care o tot răsfoiesc de o săptămână ("Istorie şi mit în conştiinţa românească", de Lucian Boia, interesantă, dulce sarcastică şi deschizătoare de ochi) căutând temă de referat. Dar divaghez. Ideea ar fi că oamenii au mituri personale, imagini şi momente simbolice strecurate în griul cotidian, pe care le anticipează şi le plănuiesc. Mituri pe care viaţa reală nu le confirmă musai.
Pe-acum vreun an aveam încă mitul primei ţigări. Legată parţial explicabil de altă "primă dată", prima mea ţigară avea să fie ceva special. La primul fum n-aveam să tuşesc sau să ameţesc; aveam, în schimb, să înţeleg de ce mulţi oameni din jurul meu fumează. Prima mea ţigară s-a consumat, pe jumătate, cu gâtul praştie şi ochiii iritaţi, într-o bodegă din Crângaşi, sub îndrumarea el-ului care mă curta atunci. (Ca o paranteză, habar n-aveam că mă curta.) După două ore ajungeam la cursul pe care îl împărţeam cu draga-mi acum colegă de facultate, cu o durere de cap monumentală; ea m-a întrebat din priviri dacă sunt ok, şi timpul a recuperat bătaia pe care o sărise. Încă nu fumez. Încă nu ştiu să trag în piept.
Din poveştile unei petrecăreţe apropiate, visam la primul shot de tequilla. Mitul ăsta era mai puţin elaborat, presupunând, în mare, doar ca incolorul alcool să aibă gust bun. Nu are, după cum am descoperit într-o bodegă grea de fum, sub iarna rece dintr-a 12a. Nu m-am îmbătat, surprinzător, dar am fost destul de fericită încât să dansez hora pe Zdob şi Zdub. Un an mai târziu, încă detest gustul.
Trecând de la depravare la cultură, îmi amintesc demenţa cu care îmi doream să văd Egiptul. Toată generala am epuizat documentarele de pe Discovery; în mintea mea, toată istoria d. Ch. a ţării africane era anulată în favoarea anitichităţii ei cu zei aproape umani. Sunt blessed ("binecuvântată" sună mai religios decât aş vrea să se înţeleagă) cu părinţi care uneori ghicesc gândurile: într-a 9a am petrecut revelionul pe Nil, ancoraţi lângă templul din Luxor. Când o să mor, ultima imagine pe care o s-o aprindă ultimele mele sinapse o să fie cerul enorm, cald, prin de stele nefamiliare şi mirosind a nisip, văzut de pe acoperişul unei bărcuţe, pe 29 decembrie 2004.
Dintre miturile încă în aşteptarea unei rezolvări, plănuiesc cu înfrigurare prima sesiune şi numeric-semnificativa aniversare a 20 de ani. Dacă nu mor până atunci, vă povestesc.
Pe-acum vreun an aveam încă mitul primei ţigări. Legată parţial explicabil de altă "primă dată", prima mea ţigară avea să fie ceva special. La primul fum n-aveam să tuşesc sau să ameţesc; aveam, în schimb, să înţeleg de ce mulţi oameni din jurul meu fumează. Prima mea ţigară s-a consumat, pe jumătate, cu gâtul praştie şi ochiii iritaţi, într-o bodegă din Crângaşi, sub îndrumarea el-ului care mă curta atunci. (Ca o paranteză, habar n-aveam că mă curta.) După două ore ajungeam la cursul pe care îl împărţeam cu draga-mi acum colegă de facultate, cu o durere de cap monumentală; ea m-a întrebat din priviri dacă sunt ok, şi timpul a recuperat bătaia pe care o sărise. Încă nu fumez. Încă nu ştiu să trag în piept.
Din poveştile unei petrecăreţe apropiate, visam la primul shot de tequilla. Mitul ăsta era mai puţin elaborat, presupunând, în mare, doar ca incolorul alcool să aibă gust bun. Nu are, după cum am descoperit într-o bodegă grea de fum, sub iarna rece dintr-a 12a. Nu m-am îmbătat, surprinzător, dar am fost destul de fericită încât să dansez hora pe Zdob şi Zdub. Un an mai târziu, încă detest gustul.
Trecând de la depravare la cultură, îmi amintesc demenţa cu care îmi doream să văd Egiptul. Toată generala am epuizat documentarele de pe Discovery; în mintea mea, toată istoria d. Ch. a ţării africane era anulată în favoarea anitichităţii ei cu zei aproape umani. Sunt blessed ("binecuvântată" sună mai religios decât aş vrea să se înţeleagă) cu părinţi care uneori ghicesc gândurile: într-a 9a am petrecut revelionul pe Nil, ancoraţi lângă templul din Luxor. Când o să mor, ultima imagine pe care o s-o aprindă ultimele mele sinapse o să fie cerul enorm, cald, prin de stele nefamiliare şi mirosind a nisip, văzut de pe acoperişul unei bărcuţe, pe 29 decembrie 2004.
Dintre miturile încă în aşteptarea unei rezolvări, plănuiesc cu înfrigurare prima sesiune şi numeric-semnificativa aniversare a 20 de ani. Dacă nu mor până atunci, vă povestesc.
La mine prima sesiune a fost plictisitoare iar că am făcut 20 de ani mi-am adus aminte a doua zi. Îți urez mai mult noroc :-D.
RăspundețiȘtergereprima mea sesiune are sansele sa fie orice, mai putin plictisitoare.
RăspundețiȘtergeresa ma imbat, sa nu ma imbat la 20 de ani...