Oamenii ăştia cu care particip la Olimpiadele Comunicării mi-s tare dragi. Şi împreună, şi separat, dar zilele astea mai ales împreună. Pentru că ne certăm, ne încăpăţânăm, suntem răi şi aroganţi, facem pe proştii, şi pe urmă se deschid cerurile şi cinci minute funcţionăm perfect, ne completăm frazele şi suntem copii cu creioane colorate şi un teanc de foi albe.
În ordine alfabetică. Mi-e drag Ciprian când îşi caută fără succes "good karma" şi ne anunţă că ne urăşte ideile. Mi-e drag Filip când desenează pe eternul carneţel şi insistă să căutăm strategia întâi. Mi-e dragă Maria când se extaziază că l-a văzut pe Mihnea de la Luna Amară şi când mănâncă a treia îngheţată de la Mc. Mi-e drag Sergiu când se aprinde pentru o idee şi îşi strâmbă ochelarii la mijloc.
Bineînţeles, astea sunt bucăţele nesemnificative din grandioasa noastră saga olimpică. Doar că, până la urmă, peste ics ani de zile, când voi fi bătrână şi decrepită, asta îmi voi aminti.
În ordine alfabetică. Mi-e drag Ciprian când îşi caută fără succes "good karma" şi ne anunţă că ne urăşte ideile. Mi-e drag Filip când desenează pe eternul carneţel şi insistă să căutăm strategia întâi. Mi-e dragă Maria când se extaziază că l-a văzut pe Mihnea de la Luna Amară şi când mănâncă a treia îngheţată de la Mc. Mi-e drag Sergiu când se aprinde pentru o idee şi îşi strâmbă ochelarii la mijloc.
Bineînţeles, astea sunt bucăţele nesemnificative din grandioasa noastră saga olimpică. Doar că, până la urmă, peste ics ani de zile, când voi fi bătrână şi decrepită, asta îmi voi aminti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu