vineri, 16 octombrie 2009

Carte: M. Gladwell, "The Tipping Point"

Mie nu-mi displac volumele de non-ficţiune. Am citit câteva pentru şcoală, am citit câteva de florile mărului, să mă mai culturalizez, iar când am dat de "The Tipping Point" în original, la o cincime din preţul traducerii, am decid să mă scutesc de cafea şi croissant pe ziua respectivă. Oricum nu prea le am cu cafeaua şi croissant-ele.
Revenind. Nu mă aşteptam să-mi displacă, mai ales că am auzit lucruri bune despre ea de la oameni deştepţi. Dar nici să-mi placă în halul ăsta de mult. Dacă despre "Vaca mov" sau "Buzz marketing" spuneam că sunt rezumate bune ale unor idei şi discuţii arhicunoscute, "The Tipping Point" m-a ţinut atentă de la un capăt la altul.
Tipping Point-ul este, după Gladwell, ceva-ul mic cu efecte surprinzător de mari. Există asemenea puncte în multe domenii, de la epidemii la mode şi comportamente sociale. Pentru a le găsi şi a le utiliza, ai nevoie de o mână de oameni capabili să-ţi răspândească mesajul exponenţial, de un detaliu memorabil şi de un context pe care să-l înţelegi cu adevărat. Sună banal? Cu atât mai bine. Cartea e scrisă, cred eu, ca să-şi convingă cititorii de relaţiile disproporţionate dintre cauză şi efect, de faptul că îţi dai seama unde să apeşi, poţi să aprinzi foarte multe beculeţe deodată.
Ca să susţină ideea, autorul aruncă exemple surprinzătoare, de la epidemii în sensul strict la ascensiunea (şi căderea) pantofilor Airwalk şi de la fumat la Sesame Street. Şi da, ce scrie în josul primei coperte, cu văzutul lumii altfel, se cam aplică. Şi dacă nu era de ajuns, mai aduce în discuţie şi teorii de care poate aţi auzit, pe care le foloseşte ca argumente. La teoria celor 6 grade de separaţie, de exemplu, adaugă faptul că lanţurile posibile ajung de multe ori să se suprapună parţial, prin intermediul oamenilor cu grupuri sociale neobişnuit de eclectice. Din antropologie şi biologie comparată preia studii despre legătura dintre evoluţia neo-cortexului şi numărul de prieteni buni pe care îi putem avea, iar din sociologie ţine o lecţie scurtă despre mecanismele de răspândire a zvonurilor.
N-aţi înţeles? Asta-i pentru că eu nu scriu clar, coerent, ordonat şi argumentat, cum scrie Gladwell. În plus, are un limbaj creativ, chiar un pic poetic pe alocuri, fără să dea în penibilisme, clişee şi limbă de lemn. Iar ocazional îşi permite un pic de sarcasm blând: "Conventional advertisers have preconceived ideas about what makes an advertisment work: humour, splashy graphics, a celebrity endorser."
Încă o vorbă şi închei, deşi aş putea să mai ciripesc entuziasmată vreo juma' de pagină pe puţin. Să priveşti "The Tipping Point" drept "a business how-to", cum fac cei de la Time Out pe coperta 4, e o limitare artificială şi inutilă. Ar putea să fie un "understand-how-things-work how-to", dacă ar exista aşa ceva. Şi cum nu există, rămâne o carte foarte bună. Şase stele din cinci.

2 comentarii:

  1. Tare :-). Din păcate n-am nicio tangență cu subiectul cărții, dar e o artă foarte rară să știi să explici cum trebuie și să adaugi note de originalitate unor lucruri care par a ține de canon, ori să vezi aceleași lucruri pe care le văd și alții într-un mod care nu ține de canon. Dacă mai ai și talent literar și faci un text non-ficțional să sune cum trebuie, ești tare :-D.

    RăspundețiȘtergere