Cum ştii că vine Crăciunul

Varianta Erasmus.

• Se termină şcoala. Se întâmplă "ultimele ore", rezervate întrebărilor. Una din întrebări este, invariabil, dacă examenul e grilă. Răspunsul, în general, e "nu".
• Simultan, se termină şi impulsurile casnice. Nu mai găteşti, că dacă rămâne se strică. Nu mai speli, că maşina de-acasă nu cere un euro juma'. (În fine, probabil că îl cere, doar că nu atât de manifest ca cea de la subsolul căminului.)
• Discuţiile de la cina comună (paste, bineînţeles) se învârt în jurul aeroporturilor mai ceva ca avioanele. Apropo, când ziceai că pleci? Şi când te întorci? Trebuie să ieşim la o bere înainte.
• Trebuie să ieşi la o ultimă bere. Timp de trei seri la rând. Hai, că asta chiar e ultima, doar nu plecăm aşa, fără să ne luăm rămas bun! Ok, încă una. Dar e ultima de tot.
• Îi faci bagajul. Scoţi, pentru prima dată în ţara asta friguroasă, tricourile din pseudo-dulap. Le foloseşti ca să înveleşti sticlele de bere care ţi s-au părut cadouri foarte bune. Te bate gândul să baţi nişte mătănii pentru integritatea sticlelor, că e bere roşie şi tare n-ar fi frumos să-ţi împodobească hainele.
• Îţi faci, cel puţin mental, program de văzut lumea, ieşit la o bere (iar bere?), povestit pe scurt ultimele trei luni. A, şi învăţat, că examenele sunt imediat după vacanţă şi e panică dacă nu le iei.

Au trecut trei luni de exil plăcut în Vest, s-a terminat semestrul. Mâine, dacă nu ninge prea tare la vreunul din capete, ajung în Bucureşti. Încă nu ştiu unde a fugit vremea, încă nu ştiu cum de-am meritat aşa lucru frumos, încă nu ştiu cum o să-mi iau la revedere "de-adevăratelea" de oamenii de-aici. Dar să nu anticipăm.