Carte: S.D. Levitt & S.J. Dubnet, "Superfreakonomics"

Ce face studenta la varii specializări economice, abia ieşită din cea mai solicitantă sesiune cu care a împărţit vreodată parcursul şcolar? Pune mâna şi devorează o carte despre economie.

Sau, ca să fiu exactă, o carte despre metoda economică, aplicată la orice. Nu despre bani şi produse, explică autorii de la bun început, ci despre cum se leagă între ele evenimentele relevante statistic, indiferent de domeniu. Iar domeniile, desigur, sunt alese ca să şocheze. Din primul capitol suntem iluminaţi privind aplicarea legilor cererii şi ofertei la salariul câştigat de prostituate. Continuăm cu profilul unui terorist, cu descoperiri un pic neliniştitoare despre failibilitatea medicilor, cu o discuţie despre altruism sau egoism fin deghizat şi cu soluţii simple împotriva schimbărilor climaterice. Se sare dintr-una într-alta, natural, fără a căuta concluzii definitive, ci doar scoţând la lumină laturi mai puţin cunoscute ale unor subiecte mereu pe tapet.

Din punctul ăsta de vedere, Levitt şi Dubnet ar părea un duo de Malcom Gladwell-i, atraşi de neaşteptatul cotidian. Nu chiar. Dacă la Gladwell, reflectorul cade mereu pe cazurile excepţionale, pe evenimentele şi oamenii care ies din comun şi-l schimbă pentru restul lumii, în "Superfreakonomics" miza sunt evenimentele mari pe care, se pare, le înţelegem destul de puţin. Ştiaţi, de exemplu, că acum câteva zeci de ani, dezastrul climatic la ordinea zilei era răcirea globală? Sau că o singură erupţie vulcanică "sănătoasă" anulează efectele câtorva ani de poluare? Sau că faimosul caz Kitty Genovese, citat mereu ca semn al apatiei criminale a epocii moderne, a fost povestit cu totul altfel decât s-a întâmplat?

Bine, asta ar putea părea trivia. Şi nimeni n-ar trebui să fie Wikipedia de serviciu. E ok. Cartea mai are o miză: cum să te asiguri că testele şi cifrele pe care ţi le oferă chiar măsoară ceea ce vrei să măsori? Exemplul care mi-a plăcut cel mai mult a fost cel al testelor psihoeconomice privind altruismul nativ al oamenilor. Testul iniţial permitea subiecţilor doar să împartă din banii primiţi, aşa că, vrând-nevrând, păreau generoşi; o variantă îmbunătăţită, cu opţiuni mai apropiate de realitate, a arătat că, în majoritate, nu ne jenăm să luăm banii unor necunoscuţi.

În rest, stilul e lejer şi nepretenţios, domeniile destul de interesante, iar termenii economici, când apar, explicaţi în două vorbe. (Deşi rămâne un bonus interesant pentru studentul obosit să descopere că mai ţine minte ceva de pe la cursuri.) Da, probabil că statisticile pot fi disputate şi da, cu siguranţă subiectele au fost alese pentru potenţialul de a şoca. Dar e o carte uşor de citit, amuzantă, logică şi coerentă, care te face un pic mai deştept. Cât să-ncepi cu bine semestrul doi.