marți, 13 martie 2012

Poveste din Vest

Săptămâna care tocmai se încheie mi-am petrecut-o în Transilvania, parţial cu munca şi parţial de dor de ducă. Şi mi-am amintit de ce mi-ar plăcea să mă mut acolo, dar nu definitiv.
Ce-mi place la Braşov şi la Sibiu e calmul. Viaţa nu pare să fie o cursă acolo, totul e cumva aşezat, potolit, luminos fără neoane şi cald fără radiatoare. Oamenii nu se împing pe stradă, prin autobuze sau prin metrouri – cu atât mai puţin cu cât nu au metrouri. Chelnerii nu te tratează la sictir, copiii molfăie covrigi în loc să urle, până şi câinii comunitari sunt prietenoşi şi traversează pe trecerea de pietoni.
Apropo de trecerea de pietoni şi de simţul civic în general. Ştiţi anunţurile alea sinistre din RATB, cu desăvârşita lor limbă de lemn, care te invită să „fii partenerul nostru pentru un transport de calitate” prin plata biletului? În Braşov, sunt înlocuite de un A4 simpatic şi realist: „Mai bine 1.5 lei pe bilet decât 100 pe amendă”. Zebrele din centru îţi cer să treci doar pe verde ca să „dai un exemplu copiilor”, iar Sibiul s-a autodeclarat „capitala bunelor maniere”.
Alt lucru fain la oraşele astea e că se pun în valoare. Da, în Braşov casele sunt renovate tot din două-n trei, unele amintind de semi-ruinele bucureştene. Şi da, în Sibiu renovarea e mai mult de faţadă, în centrul acoperit de fondurile europene de când cu Capitala Culturii. Dar tot parte să fie un efort cât de cât organizat şi mai constant decât eternele faceri şi desfaceri din dragul meu Bucureşti. Sigur, ajută şi clădirile în sine, cu toate ornamentele şi culorile şi ferestruicile ciudate şi...
Şi totuşi. E calm şi politicos, dar Sfântă Gogoaşă cu Brânză, parcă e prea calm şi prea politicos. Când pe Republicii nu se plimbă decât vântul la târzia oră 22, parcă mi s-ar face dor de haosul zgomotos din Centrul Vechi. Când aştepţi juma’ de oră nota şi numeri minutele rămase până la tren, numa’ dragă nu-ţi devine blândeţea ardelenească. Şi chiar şi fără termene limită, totul pare imperceptibil prea „scos din priză” ca să mă simt în largul meu.
Plus că-i frig, calitate de apreciat în miezul verii, dar mai puţin agreabilă în aşa-zisa primăvară curentă. Şi o ultimă avertizare: nu vă aşteptaţi ca trenul să plece din Sibiu la ora stabilită. Va pleca mai devreme, lăsându-vă în gară prietenul plecat după o sticlă de apă. Aşa că eu m-am topit de sete în tren via Braşov, iar el s-a hurducăit în autocar via Râmnicu Vâlcea. Ca să nu regretăm Transilvania prea tare.



2 comentarii:

  1. Nu e vina ardelenilor ca CFR-ul e de kkt :P

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce-i drept. Eu doar am zis să se ştie de micul exces de zel :)

    RăspundețiȘtergere