De ce aş rămâne în ţară

După Bac, când eu îmi împachetam sandalele pentru plecat la mare, câţiva colegi îşi împachetau toată viaţa ca să plece la studii în străinătate. Au trecut patru ani şi m-am tot gândit ce m-a tras înapoi de a le fi colegă de facultate. Întrebarea m-a măcinat şi mai tare în semi-depresia post-Erasmus, când nu-mi găseam locul în camera mea. Deci, de ce să rămân în ţară?

Pentru că e comod
Stau cu ai mei, iar dacă m-aş muta, probabil ar fi la câteva staţii de autobuz. Gătitul e, cel mult, un hobby incipient, manifestat prin salate cu de toate, iar maşina de spălat e un mister total. Ştiu cum se leagă magistralele de metrou. Nu-mi fac griji că aş putea să intru într-un magazin şi să uit cum se cheamă pâinea, fiind nevoită să recurg la gesturi disperate şi fraze descriptive. Mămăliga e familiară şi hrănitoare, iar eu sunt aici dintotdeauna, mai ceva ca dacii.

Pentru oamenii dragi
Oricât de performante ar fi laptop-urile şi oricât de rapid internetul, e ceva nenatural în a vorbi cu mama pe Skype. Sau, şi mai rău, în a rata conversaţia pentru că am stabilit ora de „întâlnire”, dar nu şi fusul orar după care ne luăm. La câteva weekend-uri, mă întorc de la bunici răsfăţată cu mâncarea preferată şi conversaţii în care simt mândria lor că „am crescut”. Mi se pare normal să mă văd cu prietenii la o bere „în juma’ de oră, la Unirii”, nu de Crăciun şi Paşte.

Pentru că mi-e bine
Una peste alta, am o viaţă aşezată şi cu multe lucruri frumoase. După 10 luni de traineeship, încă merg la muncă în fiecare zi cu entuziasm şi dor de lucru. Aproape am terminat cu şcoala şi merg, când şi cât am eu chef, la o şcoală mult mai interesantă. Vara e plină de concerte, la care ajung cu bani puţini şi distracţie multă cu gaşca din Bridagă. Bucureştiul n-o fi extraordinar, dar are locuri (mici, ascunse şi frumoase) unde mă simt ca acasă.

Şi totuşi...