vineri, 3 septembrie 2010

Cărţi pe scurt

Citesc mai repede decât scriu recenzii. Iar am rămas în urmă. N-o să scriu câte un articol despre fiecare. Dar, pentru că asta e tarlaua mea şi fac ce vreau cu ea, o să scriu câteva vorbe despre iulie-ul şi augustul meu de lectură.

  • Will Self, "Cum trăiesc morţii". Păi cum să trăiască? Lumea de apoi este o suburbie a Londrei, în care, de altfel, trăiesc şi câţiva vii. Cartea o urmăreşte, în principiu, pe Lily Bloom, care îşi deapănă amintiri din noua ei locuinţă postumă. Apar şi fetele ei, Charlotte cea plictisitor de responsabilă şi micuţa drogată Natasha. Pe alocuri am râs, pe alocuri m-a trecut cu fiori. Şi mă înclin în faţa traducătoarei (Alexandra Coliban, după cum scrie pe prima pagină), care a salvat multe jocuri de cuvinte, iar pe restul le-a explicat bine.
  • Mario Vargas Llosa, "Mătuşa Julia şi condeierul". Asta mi-a plăcut mult, pentru că e lungă şi încurcată. Povestea principală îl urmăreşte pe narator, scriitor aspirant de 18 ani şi proaspăt îndrăgostit de o mătuşă prin alianţă, o divorţată fâşneaţă şi deschisă la minte de 32 de ani. La postul de radio local, un scriitor bolivian produce drame radiofonice pe bandă, scriind şi înregistrând în fiecare zi. Poveştile astea mici, introduse drept capitole separate, servesc de pretext unor idei, personaje şi scene foarte, foarte puternice. Mi-a rămas în cap povestea bărbatului care, traumatizat de accidentul în care a ucis un copil, se duce la psiholog, care îi spune să-şi accepte pornirea subconştientă de a răni copii. Cartea are 364 de pagini scrise mic şi sfârşit relativ fericit, la care am ajuns după 10 ore de citit intensiv. E faină. Dacă în traducere e aşa faină, mai c-aş învăţa spaniolă.
  • Maria Ellis, "Carte de colorat pentru orbi". Singura din care m-am obosit să-mi iau notiţe, pentru că prea mi-au atins o coardă sensibilă. Naratoarea se întoarce în satul copilăriei, îşi reîntâlneşte un prieten din copilărie şi încearcă să dezlege iţele încurcate ale familiei sale. Ellis scrie realist, cu sinceritate, şi despre gropile de la marginea drumului, şi despre frica de a te arunca în apă, şi despre ura posacă a mamei vitrege, dar şi despre pacea de a te simţi acasă, şi despre fericirea de a te ţine de mână cu cineva drag. Viaţa aşa cum e, cu bomboane şi murături, fără exagerări şi filosofie ieftină. Iar cea mai frumoasă frază din toată povestea e asta: "dacă plămânii mei ar fi respirat aşa cum iubeam eu, aş fi murit de mult sau, în tot cazul, aş fi fost destul de des în comă".
  • Malcom Gladwell, "What the Dog Saw". Ca toate cărţile lui Gladwell, cartea asta e despre de toate. Despre succesul în teleshopping şi calităţile pe care le căutăm la sosul pentru paste, dar nu şi la ketchup. Despre câini, anticoncepţionale şi genii în domenii teoretice şi practice. Colecţie de articole şi studii scrise de-a lungul vremii pentru The New Yorker, "What the Dog Saw" e, fundamental, o pledoarie pentru a vedea lucrurile din alte unghiuri şi a nu înghiţi păreri şi concepţii pe nemestecate. Iar felul lui de-a povesti, combinând interviuri cu istorii şi studii "traduse" în limbaj natural, e de-a dreptul captivant.
  • Gary Shteyngard, "Absurdistan". N-are nimic de-a face cu albumul Adei Milea. E despre un evreu rus cu un tată mafiot, o prietenă latina din New York, un tovarăş drogat şi o pasiune pentru rap întrecută doar de pasiunea pentru mâncare. Pentru a pleca din Rusia în Vest, Mişa trece prin republica caspică (cacofonie acceptată?) Absurdvani, supranumită Absurdistan, unde poate face rost de un paşaport fals. Sub valurile de votkă şi caviar, sub marea de încurcături şi replici superficiale, Mişa are un suflet cum cred eu că trebuie să fie sufletul rusesc: înclinat spre extreme şi în durere, şi în fericire. Pentru mine, asta a fost miza romanului, nu "fina satiră socială" anunţată pe copertă.
  • Jean-Lorin Sterian, "Lorgean". Încă o carte (după Mesi@) găsită la Cărtureşti cu 5 lei şi propulsată în virtualul meu top al preferinţelor de lectură. Naratorul îşi duce existenţa urbană, la marginea cool-ului, cu slujba vag creativă şi prietenii hipsteri, până când, spre sfârşit, are o experienţă care îi schimbă viaţa. Dacă încerci să desparţi adevărul de ficţiune sau de exagerare, pierzi distracţia de a citi. Ce-i drept, unele scene sunt evident imaginate, cum ar fi cea în care directorul unei companii, pentru a avansa în carieră, îşi scoate chirurgical coloana vertebrală. Dar toate celelalte sunt cel puţin plauzibile, scrise cu ironie, umor şi un praf de referinţe pop-culturale, că aşa ne stă bine.

Atâta decât. Să ne auzim cu bine.

Un comentariu:

  1. Am citit 4 dintre cartile despre care vorbesti, celelalte nu prea sunt genul meu.Dintre ele imi place foarte mult "Matusa Julia si condeierul", care mi se pare intentionat ambiguizata de catre Llosa.Cand am citit cartea, mi s-a parut ca parca evita sa-si puna personajul principal in povestioarele acelea si incearca de fapt sa-i construiasca alter ego-uri in fiecare dintre ele. Mi-a placut mai mult cred decat "La fiesta del chivo", pe care am citit-o in spaniola. Din nou si acolo am regasit mai multe povesti intr-o singura carte,cu deosebirea ca acelea se intretaie in mod semnificativ.

    RăspundețiȘtergere