Carte: A. Codrescu, "Mesi@"

Marţea trecută am intrat în Cărtureştiul ăla micuţ, de lângă Edgar's Pub, atrasă de afişul cu "sale on English books". English books n-au fost să fie, dar m-am procopsit cu "Mesi@" lui Andrei Codrescu, ultimul exemplar, pe un raft pe jumătate ascuns şi redus de la 49 de lei la 4 lei 90. Măi să fie.
Necaracteristic mie, am să încep cu date despre autor. Andrei Codrescu s-a născut acum 62 de ani în Sibiu, de unde a plecat spre State la douăzeci de ani. (Carevasăzică, dacă vreau să ajung în librării, mă cam paşte. Dar divaghez.) Profesor de engleză la Universitatea Baton Rouge, poet şi prozator, se ocupă de revista suprarealistă Exquisite Corpse, care trebuie că e mare şi importantă de vreme ce am auzit şi eu de ea. De ce această introducere? Ca să ne bucurăm împreună de ironia unui roman scris de un român în engleză ("Messi@h" chemându-se el iniţial) şi tradus în română.

"Mesi@" are două personaje principale şi o haită de personaje secundare, mai toate delicioase. Primul personaj principal este Felicity, o detectivă rebelă şi ameţită din New Orleans, care îşi dă seama că proaspăt decedata sa bunică a donat 2,1 milioane de dolari unei secte religioase care propovăduieşte foarte apropiata apocalipsă. Încă din primul capitol sunt puse bazele viitoarei ei aventuri, într-o rugăciune Fecioarei: "Repară catedrala, Maică a Domnului, redă-mi şi biletul de loterie, şi fă-mă şi pe mine întreagă la loc şi dă-mi-i înapoi pe cei dragi mie, şi ia-o pe Grandmere la tine! conchise Felicity. Se ridică să plece. - Ah, adăugă, şi dă-mi şi mie orgasmul ăla!"
Contrapunctul Felicity-ei este Andrea, o orfană iugoslavă refugiată într-o mânăstire creştină din Ierusalim, care-şi reinventează trecutul la fiecare repovestire. Prin jurul celor două se agită un unchi excentric, membru în numeroase organizaţii secrete, un reverend cu pasiuni neortodoxe, prezentatori t.v. şi poliţişti, lideri religioşi ai cultelor din cele patru zări, Ioana d'Arc, Nikola Tesla, îngerul Zack şi Diavolul. Printre alţii. "Mesi@" este un roman suprarealist şi încă unul reuşit, care nu încearcă să se explice, ci curge natural. De fapt, nici nu ştiu unde curge, pentru că am fost distrasă de personaje. Einstein, de exemplu, are un rol episodic, încarnat în gigolo: "Einstein îşi încordă bicepşii tatuaţi. [...] Tocmai îşi oferise noul său trup unui client, într-un separeu pentru voyeurişti la Adult Videos pe Bourbon Street şi era mai bogat cu 20 de dolari. [...] Planeta rămâne încă un loc foarte interesant şi trebuie menţinută ca atare până când ultimul peşte de pe Bourbon Street şi ultima showgirl din Place Pigalle vor fi murit de plictiseală."
Un punct în minus pentru final, care, deşi nu e musai slab în sine, nu încununează haosul superb al textului. Un punct în plus pentru, ei bine, haosul superb de care vorbeam. Şi pentru fragmentele care m-au făcut să roşesc, scrise frumos şi amuzant, fără să pice în sordid. În concluzie, mi-a plăcut. Sunt dispusă s-o împrumut.