vineri, 24 decembrie 2010

Recapitulare

Acum un an, eram convinsă că 2009 mi-a fost cel mai bun an şi-mi puneam problema că n-am cum să-l întrec. Acum am învăţat, pentru a câta oară, să nu spun niciodată niciodată. Da' niciodată. Să mă explic.
Şcoala a mers tot bine, deşi, în sfârşit, am rămas şi eu cu o restanţă. Începeam să mă simt exclusă. Dar în rest, totul bine. Atât de bine, că ASE-ul mi-a dat bani să plec în Belgia, să învăţ şi să mănânc cartofi cu maioneză. Aşa că de trei luni trăiesc pe picioarele mele, căutând reţete pe internet şi uitând detaliile până la bucătărie, învăţând cuvinte esenţiale într-o groază de limbi europene, repetându-mi numele de trei ori până să-l înţeleagă cineva, alungându-mi dorul pe Skype. E frumos Bruxelles-ul, e primitor şi relaxat, e un oraş în care e greu să nu-ţi fie bine.
Doar dintr-atâta aş fi fost satisfăcută geografic. Dar n-a fost nevoie. ANPCDEFP-ul (voiam să scriu asta) m-a trimis în Italia, lângă Roma, să învăţ despre educaţia non-formală şi despre câte feluri de paste poţi mânca fără să te plictiseşti. Un om tare drag m-a primit pe jumătate de saltea în Southampton şi ne-am alergat două zile prin Londra, chinuindu-ne să ne ţinem sarcasmul doar în română. ADVICE-ul mi-a scos paşaportul din raft pentru Lituania, cu minunata Rigă inclusă în preţ, şi pentru un sătuc austriac cu mori de vânt şi oameni zâmbitori. În Salonic am plecat cu trenul, pentru cinci zile de mâncat foietaje, lipăit cu picioarele în Egee şi zâmbit tâmp şi luminos. Bruxellezii ne-au plimbat prin Flandra; Bruges e teribil de frumos sub zăpadă, Marea Nordului e rece, Leuven are o goangă înfiptă într-un ac în faţa bibliotecii universitare. Fiecare cu conceptele lui estetice. Şi cum Belgia şade frumos în Vest, parcă era şi păcat să nu ameţesc de la mirosul de... floricele din Amsterdam, să nu îngheţ în Maastricht, să nu mă minunez de cantităţile de alcool din mini-Oktoberfest-ul din Stuttgart sau să nu urc prea multe scări în dezamăgitorul turn al catedralei din Koln. Am fugit şi-n Suedia un pic, unde Crăciunul începe din noiembrie şi mătuşa mea poate fi convinsă de utilitatea unui foc în şemineu.
Muzical, m-am întors în adolescenţă şi mi-am mai completat top-cin'-zeci-ul de pe last.fm. Bregovic m-a lăsat fără glas şi, pe final de concert, fără energie, la Rammstein m-au lăsat roacherii pletoşi să trec în faţă, solista de la Cranberries sună chiar mai bine live decât pe casetă, moşuleţii de la Aerosmith sunt îngrijorător de sexy pentru vârsta lor, Isobel Campbel şi Mark Lanegan se completează perfect, 65daysofstatic au avut un opening act foarte potrivit, iar la Gogol Bordello n-ai cum să nu sari şi să nu te zbuciumi, râzând şi ţipând de bucurie.
N-a fost totul vată de zahăr. S-au rupt legături cu oameni la care ţineam, uneori din prostia şi răutatea mea, de care încerc să mă lecuiesc, alteori din micile lor frustrări sau din îndelung ignorata nepotrivire de caracter. Alte prietenii au rezistat şi unele noi s-au legat pe neaşteptate, uneori în ciuda istoriei comune, a geografiei sau a vieţii de zi cu zi. Şi anul ăsta am iubit, am plâns şi m-am îmbărbătat, m-am închis în mine şi am trăncănit despre ce simt, m-am făcut utilă şi am pierdut vremea. Anul ăsta a fost un montagne russe, grăbit, înfricoşător şi încântător, în care nici o zi n-a trecut fără măcar o mică fericire.
Iar acum scriu de-acasă, de la biroul soră-mii, pe un laptop nou şi roşu, ascultând colinde metalice. Mama face sarmale şi tata bodogăne că am împodobit inegal şi haotic bradul. Îmi îngheaţă degetele şi mi-e cald pe dinăuntru. Am inima împărţită pe tot continentul şi un zâmbet până la urechi. Mă duc să atentez la cozonac.

2 comentarii:

  1. Fain an și Crăciun ai!

    Mulțumesc de Trans-Siberian Orchestra :)

    RăspundețiȘtergere
  2. E frumos tare.
    Tu ce faci, Vlăduţule?

    RăspundețiȘtergere