joi, 18 decembrie 2008

Carte: E. Cioran, "Schimbarea la faţă a României"

N-am citit cartea asta din pasiune. Am dat 20 de lei pe ea şi am citit-o prin autobuze, ducându-mă acasă să învăţ. Am citit-o cu ostilitate, cu "dintele" pe care îl am împotriva lui Cioran de când a deprimat-o pe Maria, cu frică de recenzia "3/4 academică, 1/4 publicistică" pe care trebuia să i-o elaborez, cu pixul în mână. Şi mi-a plăcut. Oarecum.
"Schimbarea la faţă a României" e scrisă în 1936, când intelectualii patriei se agitau să decidă unde să se ducă minunat de confuza cultură română. Cioran nu răspunde la întrebarea asta, mulţumindu-se să spună unde n-ar trebui să se ducă. Anume în lâncezeala fals-orientală, ruralistă şi ortodoxistă declamată de tradiţionalişti. Ne agăţăm prea mult de trecutul glorios şi uităm să facem ceva pentru viitor. Ne lăsăm conduşi, nebăgaţi în seamă, ne dăm singuri peste nas la orice iniţiativă de modernizare, oricât de şchioapă - la douăzeci de ani după mişcarea paşoptistă, junimiştii o demolează metodic, cerând "puţintica răbdare" caragialeană. Ne trebuie o revoluţie şi o dictatură care să ne arunce în Istorie, de vreme ce aşa s-au afirmat marile naţiuni.
Cam asta spune Cioran în 200 de pagini A5. Poţi să fii de acord, poţi să vezi lucrurile opus, poţi să te cerţi infinit pe "cine are dreptate". De ce să citeşti cartea? Tocmai pentru că poţi să discuţi infinit pe marginea ei. Cultura în sine este un concept atât de vag încât a alege şi a încerca să impui o anumită dezvoltare a ei ţine de utopie.
Poţi s-o mai citeşti şi pentru autor. Cioran scrie disperat, patetic (uneori în ambele sensuri), părând să simtă mai tare destinul României decât îmi simt eu examenele. Da, pe alocuri bate câmpii: "Îmi place-n clipele de tristeţe [...] să mă chinuiesc scufundat în durerile neamului meu. Iubesc blesteme aruncate de-a lungul veacurilor de acest popor şi mă-nfioară resemnarea, gemetele şi toate jelaniile consumate-n umbră." Dar se vede că e pasionat, ceea ce e rar. Spuneam că n-am citit cartea din pasiune. Cam pe la mijlocul ei, am ajuns s-o citesc cu pasiune. Merită o şansă, dar cere răbdare.

2 comentarii:

  1. si asta facem, suntem afundati in lumea orientala, in balta de prost gust care nu ne mai separa. toti suntem un mare impersonal traditionalist.



    * cum sa citesti Cioran in autobuz? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. orientul nu e în nici un caz de prost gust în el însuşi. doar că nu ni se potriveşte spoiala de inspiraţie orientală pe care am adoptat-o.

    păi dacă merg mult cu autobuzul?

    RăspundețiȘtergere