sâmbătă, 6 februarie 2010

Studenţeşte

Verbul, desigur. Eu studenţesc, tu studenţeşti... După un an şi jumătate de facultate şi 6 sesiuni (că deh! de trei ori câte două...), mă simt în sfârşit studentă.
Pentru că sesiunea asta am învăţat şi noaptea, adormind cu capul pe carte. Am învăţat şi în grup, cu oameni dragi, căni de ness şi glume între suprarealism, stupiditate şi somn verbal. "Cutremurul din Haiti chiar s-a întâmplat pentru că un iepure a bătut din fluture," se pare. Sesiunea asta m-am trezit, pentru prima dată, cu examen în două zile dintr-o materie cu desăvârşire necunoscută. Şi tot am înghesuit ceva în cap şi hai c-am mai scris câte ceva. Sesiunea asta nici nu m-am mai amăgit singură că "semestrul viitor învăţ din timp". Semestrul viitor e departe. E încă o ipoteză neverificată.
Cam atât. Voiam doar să anunţ că, teoretic, pauza s-a terminat. De-acum, program de citit, socializat şi dormit. În orice combinaţii. Ne auzim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu