miercuri, 10 februarie 2010

Toate

Zilele şi nopţile, dimineţile şi apusurile. Paşii pe care îi faci, străzile pe care calci, cărările pe care le bătătoreşti. Scaunele pe care te opreşti, paturile în care zaci. Zâmbetele care luminează camera, plânsul din tot sufletul. Cuvintele pe care le spui sau le înghiţi.
Olimpiadele şi restanţele. Petrecerile şi nopţile de învăţat. Joburile, concedierile, demisiile şi CV-urile necitite. Primele săruturi şi ultimele îmbrăţişări. Filmele, cărţile, tablourile, muzicile care-ţi plac sau nu. Muzeele şi bodegile în care îţi treci timpul. Tramvaiele şi metrourile cu care mergi. Avioanele spre oriunde. Parcurile în care aştepţi nici-tu-nu-ştii-ce.
Oamenii pe care îi cunoşti. Şi cei pe care nu-i cunoşti. Cei pe care i-ai uitat, cei care te-au uitat. Cei care îţi sunt mereu aproape şi cei care au plecat după câteva mile. Oamenii din camera de-alături şi cei la un e-mail distanţă. Oamenii pe care îi iubeşti şi cei pe care, oricât de "incorect politic" ar fi, nu-i poţi suferi.
Tot ce faci, tot ce trăieşti, tot ce simţi. Absolut toate astea te fac cine eşti. N-ai să ştii niciodată cum se termină povestea şi cum se ţes elementele. Aşa că e stupid să regreţi şi să nu te bucuri de ele. De toate.

2 comentarii:

  1. Până şi pauzele între trăirile fiecăruia dintre noi. Până şi ele merită tratate cu zâmbet.

    RăspundețiȘtergere